.. nimic nu e. Zicea Marin Preda.
.. atunci sugi pula. Zicea un artist necunoscut pe un zid undeva în Braşov.
Cele două enunţuri sunt diferite în aparenţă, doar în aparenţă. Dacă primul exprimă într-un mod decent o concluzie filozofică la care mulţi oameni nu reuşesc uneori să ajungă niciodată, cel de-al doilea, mai sărac în idei, dar original şi sarcastic, o spune pe şleau, direct, ca pe stradă.
Ambele variante se referă în mod corect la un singur adevăr. Cînd nu te bucuri de dragoste, nimic din ceea ce faci nu are valoare. Poate să aibă doar în mintea ta. Dar te minţi singur. Dragostea este un lucru extrem de facil de definit. Cel puţin la prima vedere. Pentru că în lume sunt două variabile imposibil de înţeles. Două mari întrebări existenţiale, la care niciun înţelept n-a fost vrednic să ne dea nouă vulgului, un răspuns relativ uşor de digerat.
1. Ce vor femeile?
2. Ce este dragostea?
Nu spun că eu aş fi găsit piatra filozofală îngropată aici pe insula Afroditei, unde m-am auto-exilat de cîteva luni. Dar îmi place să cred că ştiu măcar ce vrea de la mine femeia mea. Şi că în general, am o vagă idee despre cam ce ar vrea femeile. Femeia mea, vrea: să-i arăt în fiecare zi că încă o mai iubesc, vrea ca eu să fiu un bărbat nu o femeie, vrea siguranţă, vrea s-o înţeleg, vrea atenţie, vrea din cînd în cînd o vorbă frumoasă sau măcar un SMS, uneori vrea ceva dulce, vrea s-o ţin în braţe cînd îi este frig, să-i spun în fiecare zi cît este de frumoasă, să o ţin de mînă pînă adoarme, să mă gîndesc la ea cînd suntem fiecare în treburile noastre, să nu-i dau drumul, şi s-o înţeleg.
Acum dacă eu reuşesc măcar pe jumătate să îndeplinesc toate aceste doleanţe, înseamnă că am găsit răspunsul la cea de-a doua întrebare. Misterul este rezolvat. Femeile în general, cam asta vor. Chiar şi cele mai “bitchy” dintre ele. Vorba scriitorului: şi cea mai a dracului muiere dintr-o companie de prestigiu poartă chiloţei cu floricele.
Întrebarea mea este cum comentaţi voi chestiunea? Cum stau lucrurile din punctul vostru de vedere? În aroganţa mea, îmi place să-mi dau dreptate mereu. Dacă mă înşel, puneţi-mă la zidul infamiei şi vă rog, aruncaţi în mine prin intermediul acestui blog, cu argumentele voastre cele mai solide.
Liber la comentat.
PS: în nopţile în care nu am somn obişnuia să mă bîntuie o dilemă la care în sfîrşit am găsit cheia: dacă apartamentele în care locuim ar fi prevăzute pe lîngă toaletă şi lavoar şi cu un pişoar pentru el, viaţa de cuplu ar fi mult mai armonioasă. Pentru că există întotdeauna acea probabilitate de 100% ca atunci cînd ea merge la budă după el, să găsească stropi obraznic de galbeni pe colacul întotdeauna uitat lăsat. Eu sunt undeva la mijloc în lungul şi anevoiosul drum către reabilitarea mea totală: de regulă ridic colacul, dar uneori îl uit ridicat. Dar mă strădui..
