Aseară, Boc la OTV, la întîlnire cu poporul suveran şi manelist:
“Se vor închide unele şcoli, mai ales cele care nu produc nimic.” – bun… deci şcoala ar trebui să producă, la fel ca orice SRL, în viziunea ilustrului expert în drept constituţional. Doamne!!! Dacă cineva îmi spunea în urmă cu cîţiva ani în urmă că se poate şi mai rău în România, nu l-aş fi crezut. Dar uite că se poate. Întrebarea zilei este: se poate ceva mai rău decît Boc-Băsescu şi ai lui?
Din aceeaşi categorie, de data asta de pe un blog al unui om supărat şi nu prea, pe sistem:
Oameni buni, dragi cititoare. Nu vă lăsaţi influenţaţi de titlul acestui articol. Chiar dacă la asta pare că s-ar rezuma în cele din urmă o reţetă de succes. Aşa le spun sociologii ăstora de lucrează în media. Ăsta e trendul, dublat de paradoxalul puritanism. Adică ne permitem după o anumită oră să dăm reclame deocheate, da’ ne scuipăm în sîn de “ptiu drace” cînd auzim că vreo nenorocită (în sensul de săracă cu duhul, şi al dracului de ghinionistă) de profesoară îşi permite să aibă şi viaţă privată. În fine.
Pe sportpentrucocalari.ro fenomenul “ţâţe, buci, craci” este ridicat la rang de artă, altfel nu ştiu cum să interpretez textul folosit alături de clipul de mai jos:
“Revista pentru barbati Jacques Magazine vine cu cea mai fierbinte reclama facuta vreodata pentru un sport!
Modelul Michea promoveaza squash-ul cum nimeni nu a mai facut-o pana acum!
Imaginile cu superba Michea care transpira… transpira… si iar transpira la orele de squash sunt demne de Sports Illustrated si te provoaca sa pui mana si tu pe …”
….pe rachetă, completează tot ei, încheind apoteotic frumuseţe de articol. Sports Illustrated? Pe bune?! Sigur Sports Illustrated? Da’ dacă făceau aceeaşi reclamă la squash folosind nişte luptători de sumo, oare mai erau “demne” imaginile? Şi atenţie. Spotul nu e făcut la noi. E făcut la ei. E de afară. Nu am nimic cu spotul, spotul e chiar ok, însă cocalarul cu patalama de jurnalist care l-a interpretat avînd ca rezultat textul ce însoţeşte spotul, deci ştirea, nu a prins nuanţa, fiind vădit preocupat cu formele superbei Michea.
Şi mai apetisante decît formele Micheei, sunt comentariile primite la acest articol. Pe care le puteţi savura şi voi, aici.
Bon apetit!
Later edit: ştiţi care-i partea faină? Că acest articol va genera ceva audienţă blogului meu şi peste cîteva zile de la publicare. Pentru a întări dacă mai era nevoie, reţeta de succes pe care eu o afurisesc aici.
Se numeşte Pregnyl. De ce trebuie să fie atît de greu? şi este destinat 100% celor mai puţin norocoşi decît noi, care din motive de sănătate au nevoie de acest medicament rarisim prin farmacii, precum puii de Avicola şi portocalele din vitrinele Alimentarelor din era comunistă. Ideea a venit din inerţie, şi este găzduită pe platforma free de la wordpress.com, pe care am început primul meu blog: www.ionutu.wordpress.com .
Am iniţat acest proiect din convingerea confirmată de atîtea ori că faptul că scrii un blog nu e tocmai şi musai, pierdere de timp. Poţi ajuta multă lume, te poţi ajuta pe tine însuţi, poţi cunoaşte oameni minunaţi – fără a-i vedea pe viu niciodată – cu care să legi prietenii deseori mai adevărate şi mai sincere decît cele din afara mediului online.
Azi am dat peste Gary Glitter, ascultînd vechituri (preţioase amintiri din tinereţe, dragilor, nu or’ş’ce fel!!)
“Standing in the corner,at the dance last night,
I was almost living when U came inside……
I did’n’t know I love U
till I saw u rock’n’roll, oh,oh..”
L-am ascultat şi mi-am amintit de serile faine de vacanţă de vară, prin ’74 -‘75 din curtea Rectoratului universităţii Transilvania (lingă Cercul Militar de azi), la capătul liniei de autobuz de Poiană unde se organiza, pentru studenţi, în fiecare seară, discotecă.
Eram în liceu şi studenţii de la intrare se lăsau greu înduplecaţi să ne lase şi pe noi, puştancele, deşi înăuntru lumea era amestecată: uneori mai puţin studenţi, mai mulţi şmecheraşi din întreprinderile socialiste dar care arătau a studenţi.În blugi şi wa’jeans, tricouri, cămăşuţe strîmte de blugi, ochelari, plete, Kentane, Dunhill-uri prin buzunare, mirosind a Rexona şi Fa nemţeşti, de-adevăratelea, (luate cu pile de pe la shop-uri), era o lume de vacanţă, fără griji decît dis-trac-ţi-ee!!
…..răcoare de plopi, lumină puţină şi discretă (care răzbătea de pe scenă, mă rog, un fel de…unde erau difuzoare, staţii, magnetofoane, cabluri, microfoane, ah—a-apărut-o-dată-şi-o-orgă-de-lumiiini!!)…… şi muzică!!?..tot ce se putea aduce mai bun de „dincolo”: Led Zeppelin, Deep purple, Uriah Heep, Yes, Santana, Jimmy Hendrix Experience, Jannis Joplin, Simon&Garfunkel, Moody Blues, dar şi cele mai fierbinţi dance la modă, Garry Glitter (rock and rooooll, rock) şi Mungo Jerry (in the summer time, when the weather is dry (or fine??!)….şi ce mai dansam noi, înfierbîntaţi de la blues-uri, ne răcoream într-un rock în comun, studiind partenerii de ring şi nepăsîndu-ne de nimic. Eram fericiţi, fiecare ne simţeam bine!
Unii nu dansau prea mult. Stăteau şi priveau, legănîndu-se mai discret pe muzică.
Unul m-a intrigat multă vreme….nu discuta cu nimeni, era parcă şi mai în vîrstă decît majoritatea de acolo, dar, pînă la urmă s-a încadrat în peisaj, ca şi plopii de pe margine, nu deranja pe nimeni! L-am revăzut, după ani. Se mutase pe strada mea, într-o casă încăpătoare, rîvnită de mulţi, al cărei chiriaş murise. Lumea zicea că e securist. După revoluţie, mai bine de un an nu a stat nimeni acolo, pe urmă a revenit, vecin cumsecade, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat!
“in-The-SU-Mmer-Time-When-The-WE-Ther-ISFINe”
Mai erau care mai mult stăteau. Nedezlipiţi de disck-jokey (autoritatea în materie care avea “scule” şi “muzici” (poate şi cîştiga o parte din banii încasaţi la intrare) şi pe lîngă care se băgau în seamă o mulţime de fete şi băieţi care probabil se şi lipeau cu timpul de el, făcîndu-I favoruri, invitîndu-L la petreceri private, contra ceva muzică la care EL, Măria sa, avea acces (nu se dezvăluiau sursele) sau, pur şi simplu intrau moca la discotecă, cu voia lui Brutus!! Ah, nu v-am spus: Brutus era cel mai tare DJ pe atunci! Înalt şi uscat, cu păr mare şi creţ, ochi albaştri şi foarte sobru, pe măsura importanţei pe care o avea ca D-zeuAlMuziciiŞiDansului din verile acelea şi de care era juma’ de discotecă atrasă. După revoluţie, l-am revăzut, a avut printre primele magazine cu confecţii de calitate din centru…apoi s-a mutat mai spre Hidro (poate din cauza creşterii chiriei pe spaţiu şi a apetenţei românilor spre confecţii second-hand). Apoi a dispărut, poate a plecat înapoi în vest, acolo unde se zvonea că ar fi fugit în epoca de aur, după ce discotecile n-au mai avut loc de spectacole omagiale.
În dimineaţa asta mi-a fost dat să găsesc printre mesajele intrate din oficiu în folderul Spam, un mesaj ceva mai special. Cum nu mă mai miră nimic în online-ul autohton, l-am luat ca atare şi m-am gîndit în mărinimia mea să-l promovez şi aici, să-i facem un serviciu omului.
Mesajul începe într-un mod aproape literar, poezia cuvintelor efectiv încîntă cititorul, făcîndu-l să se instaleze comod în scaunul ergonomic, sorbind practic mesajul emiţătorului. Formula consacrată de introducere seamănă cu stereotipiile compunerilor din ciclul 1-4 gimnazial, acele introduceri gen “E toamnă. Păsările călătoare se pregătesc de plecare.” Sau “E primăvară. Natura moartă începe a se trezi din lungul somn de peste iarnă.” Sau “E vară. Ogoarele patriei sclipesc aurii în văpaia fierbinte a soarelui de amiază.” Sau “E iarnă. Ninge cu fulgi mari, graşi, ca-n poeziile lui Coşbuc. Copiii stau toată ziua la derdeluş cu obrajii şi picioarele îngheţate, dar plini de voioşie.” Şi tooot aşa.
Nu vă mai plictisesc. Puteţi urmări mesajul lui Viorel în cele ce urmează:
Viorel de la Fier.
PS: cineva ar trebui să-i spuie domnişoarei Ioana Donţu de la BCR – Banca pentru Locuinţe Braşov, să nu mai publice mesaje de angajare doar pentru a obţine astfel de la nefericiţii ce sunt chemaţi la interviu cu piţipoanca, cel puţin 100 de noi contacte, potenţiali clienţi ai băncii cu pricina. Ar trebui să înveţe de la Viorel de la Fier cum e cu marketingul întreprinderii.
Site-ul pe care mai scriu şi eu din cînd în cînd, prinbrasov.com a trecut aseară un prag. Pragul on-air, la radio. Radio Braşov mai exact. Ideea le aparţine celor doi părinţi ai site-ului, Eftimie şi Kulcsar. Am stat aseară cu Radio Braşov în căşti, aşa cum pe vremuri imemoriale stăteam şi ascultam Deschideţi-vă Sufletele sau Dj. pentru o piesă cu Gruia Andronic. V-am zis că eu cînd eram mic vroiam să mă fac Gruia Andronic? Îmi plăcea mie job description-ul şi vocea îngroşată care se auzea din radio în fiecare zi.
Ef şi Kulcsar, nucleul proiectului Prin Braşov
On-air veţi avea parte de PrinBraşov în fiecare zi de luni pînă joi între 19.00 şi 22.00. Online, în permanenţă. Ce găsiţi prinbrasov? Păi nu vă mai spun, că v-am mai spus deja. Pe scurt, chestii care se întîmplă sub Tîmpa. Chestii pe care le vedeţi şi le puteţi da în gît la noi pe site. Practic, voi faceţi atît site-ul cît şi emisiunea de la radio (acolo avem şi chat interactiv).
PS: v-am spus că şi subsemnatul o să mai presteze prin emisiune, sub formă de invitat?
După ce că abia am scăpat de februarie, care-i tot un fel de lună a femeilor, o lună cu sărbători autohtone şi importate dedicate iubirii, deci tot femeilor, vine tăvălug peste noi luna pîrţişoarelor şi a ghiocelelor, cînd ne-am revenit sau nu din paguba financiară cauzată de achiziţionarea de atenţii iubitelor şi nevestelor -se pun aici şi amantele că şi ele sunt tot fiinţe gingaşe consumatoare de iubire- trebuie să investim din nou, de data asta pentru a cadorisi toate făpturile de gen feminin cu care interacţionăm în vieţile noastre de păcătoşi purtători de sămînţă. Staţi un pic pe hold, să-mi trag sufletul că abia ce mi-am dat seama că tocmai am scris o frază extrem de lungă pe care nu vreau s-o revizui, o las aşa brut, tocmai pentru ca făpturile cărora le este dedicată întreaga lună martie, care n-ar trebui să se mai numească luna Mărţişorului ci Luna Femeilor, să vadă şi sper, înţeleagă, prin ce zbucium sufletesc trece o făptură de sex masculinesc în preajma acestei fatidice luni.
Anul acesta, fiind deja în anul II de criză, deci cu buzunarele atîrnînd greu din cauza fiselor de 50 de bani în care ne primim salariile, cred că voi merge spre metoda garantată şi patentată a lui don Farfui. Adică singura investiţie va fi aceea de a mă tîrgui pînă la ultima leţcaie cu vreo balaoacheşă care vinde pîrţişoare la colţ de stradă, pentru a obţine de la ea la cel mai mic preţ, circa 50 de şnuruleţe alb-roşii dinamoviste – ceea ce mă duce cu gîndul că Luna Femeii se mai poate numi şi Luna Dinamo, Dinamo, m..e Dinamo – pentru a-mi putea duce la îndeplinire măreţul şi-n acelaşi timp economicul plan de a face un gest nobil, de a oferi un simbol al primăverii tuturor femeilor care au prilejul de a mă cunoaşte şi de a interacţiona cu mine. Încheind etapa I a demersului – achiziţionare şnuruleţe alb-roşii – voi putea lesne apoi trece la etapa a II-a – confecţionare mărţişoare tematice cu mesaj personalizat pentru doamnele şi domnişoarele care au plăcerea de a mă cunoaşte – care va fi şi cea mai consumatoare de timp şi energie.
În principiu mesajul va fi unul scurt şi la obiect, în acelaşi timp, profund şi simpatic. “1 martie/8 martie. Atenţie!!! A venit primăvara!” va sta scris pe o bucăţică de hîrtie lucioasă la care voi capsa aferentul simbol al sărbătorii de sezon, şnuruleţul dinamovist. Fiind vorba de un gest atît de frumos şi de sublim, toate făpturile de sex femeiesc cărora mă voi adresa, nu vor avea încotro şi vor trebui să-l accepte şi să fie extaziate la fel ca şi în cazul în care ar primi mărţişoare tip broşă cu cristale şvarovschi -vîndute de unchiul Eferalgan al micuţului Rudotel de la Ghiocele, frezii şî laleli PFA-, doar de dragul salvării aparenţelor şi a conservării ipocriziei în care ne scăldăm cu toţii.
Ne vom pupa şi ne vom zîmbi cu duioşie, şi apoi vom face celebra glumă de sezon cu “da’ ziua bărbatului cînd ie?” la care domnişoarele şi doamnele vor ciripi zglobiu şi cu oarecare urmă de reproş refulat “lasă dragule, că ziua bărbatului e-n fiecare zi!”, şi apoi vom rîde în cor şi ne vom pupa zgomotos din nou.
Desigur, voi omite aici să tratez extrapolarea dusă la extrem a emancipării femeilor, care îşi vor organiza singure pe banii soţilor, recreative şi pîngăritoare la adresa instituţiei căsătoriei, zile de 8 martie, cu stripări ghei şi cu păr pe fund dar cu abdominali lucraţi la sală, unde pînă şi cele mai respectabile, conservatoare şi înţepate cucoane, se vor “dezbrăca” de eticheta sobră afişată zilnic, şi vor dansa sus pe mese dansuri lascive şi decadente, că doar o dată pe an îi luna femeilor.
Dacă nu supravieţuiesc în urma publicării acestui articol, veţi şti cu siguranţă să mă oficiaţi cu coroane şi parade militare, pentru curajul de care am dat dovadă dînd Publish acestor rînduri.
Din ciclul “Miercuri – Ziua Tribunei (Virtuale) a Exprimării Libere” un articol de senzaţie din blogosfera de Braşov:
Pentru că voi fi un primar pentru care cultura şi istoria oraşului în care s-a născut e pe primul plan, voi demara un proiect cu băieţii de la IAR Ghimbav pentru construirea unui avion de vânătoare IAR 80 în stare de a zbura, nu doar de a sta la poze în muzeele din Bucureşti. Primăria va face rost de bani, IAR-ul va pune la dispoziţie un hangar, utilajele şi planurile de construcţie. Iar la viitoarele mitinguri aviatice IAR-ul va face senzaţie.
Pentru că voi fi un primar ce-şi propune să intre în istoria oraşului prin numărul de muzee construite (ştii, eu consider că muzeul este o poartă în timp) şi nu prin numărul de giratorii, o să fac, cu ajutorul consilierilor mei, un Muzeu al Aviaţiei. Păi ce dracu’? La Braşov s-a construit unul din cele mai tari avioane de vânătoare din lume din al Doilea Război Mondial, avem un braşovean, la origine sas, care era un fel de Top Gun interbelic. Avem un paraşutist care e cel mai tare din lume. Avem elicoptere periculoase, avem Transilvaershow. Avem cu ne lăuda!
M-aş ocupa şi de cinstirea cum se cuvine a eroului martir Liviu Cornel Babeş. Domnul Meluş Negrescu, cel care a compus un cântec pentru Liviu Babeş şi care i-a făcut şi site, a avut o idee genială. Aceea de a construi, fie pe Tâmpa, în locul statuii lui Arpad de la 1800 şi ceva, fie în parc, în locul monumentului ostaşului sovietic, o statuie destul de mare reprezentând una din sculpturile lui Liviu Babeş, “Icarul”.
The 2 sidebars have been placed within an element so that you can enter information here at the bottom or up at the top that exists outside the 2 sidebars.
Loading ...
