M-am trezit obosit, scurs de viaţă de parcă m-aş fi muncit o lună la ocnă. În casă totul era la fel, obiectele din jurul meu fiind acoperite de o pîclă deasă de praf înecăcios. Nu m-am mirat, sunt obişnuit cu dezordinea în jurul meu. Am încercat să mă bărbieresc, n-am putut, becul la baie era ars. Nici filtrul de cafea nu mergea. Nu aveam curent.

Dau să ies din casă. Şoc. Casele din jurul meu nu mai existau. Eram doar eu, casa mea, şi o zonă imensă de dărîmături. Mi-am zis “Bă, doar n-oi visa. Şi nici măcar nu ştiu să cînt la pian. Bine. Îmi place să scriu. La tastatură. Tot un fel de pian. Ce decor polanskian..”. Băusem mult în ajun. Băusem şi fumasem la mahoarcă, din aia.. Aromatic Shag. Dau să merg mai departe, încercînd printre dărîmături să dibuiesc străduţa pietruită ce duce spre Piaţă. Ajung în locul unde ştiam eu că e Piaţa cea plină de porumbei, copii mici, vîrstnici ce se încălzesc la soare precum reptilele vara, turişti blonzi şi zgomotoşi, turişti mici, galbeni, cu tunuri Canon şi Nikon, mai mari decît ei. Constat că nici Piaţa nu mai e la fel. “Oare cît să fi băut?!”.. locul Casei Sfatului este gol, dar Casa e acolo. E proiectată de nişte dispozitive ce mi se par extraterestre..

Mă cuprinde treptat spaima. Dau să-mi aprind o lulea. Aromatic Shag. Mîinile îmi tremură atît de tare, încît scap bricheta pe jos. Se sparge provocînd o bubuitură cu ecou prelung datorat dărîmăturilor din jur. Îl observ pe Honterus. Mă rog, statuia cărturarului. E culcată la pămînt exact în locul unde bricheta mea bubuise. Ciudat, ştiam că e undeva mai sus cu vreo 800 de metri, între Biserica Neagră şi liceul ce-i purta numele, pînă mai ieri.

O mînă noduroasă, cu unghii negre şi mănuşi fără degete îmi întinde un chibrit aprins.
“Eu sunt Andrei. Bine ai venit în viitor!” îmi zice micuţul jerpelit.
“Da, şi eu sunt Papa Pius. Mă laşi? Cum adică în viitor? Să vezi ce-i fac lu’ Ivan.. cine ştie ce mi-a pus în băutură..” zic ultimele vorbe doar pentru mine.

Andrei se întoarce şi se îndepărtează de mine gîrbovit şi zdrenţăros. “Andrei!!!” strig după el. “Andreeeei!!! Stai, nu pleca. Unde e toată lumea?” îl întreb cu gîndul de a mai afla cîte ceva.
“La Mausoleu sunt toţi.” răspunde fără să se întoarcă spre mine. “Mausoleu? Ce fac acolo?” întreb contrariat. “Tu nu ştii ce zi e azi?” se întoarce brusc Andrei. Din figura mea mirată înţelege însă că habar n-am.
“Azi se împlinesc 20 de ani de cînd Comandantul a fost răpus în A II-a Revoluţie. Răscoala anti-comunistă din 6 decembrie 2009. L-au ucis comuniştii lui Iliescu..” – “nici în viitor n-am scăpat de Iliescu?!” mă gîndesc pentru o clipă – .. nici nu ştii cît l-a plîns lumea. Fetele lui i-au recuperat rămăşiţele, iar intendentul său Emil a venit cu ideea să i se conserve trupul. Ca lui Lenin.”

O durere sfîşietoare de cap mă face să cad jos din picioare. Sunt împuşcat mişeleşte pe la spate. Ţintaşul nimerise bine. Pelerina mea roşie cu Geoană îi servise drept ţintă. Nici nu observasem ce luasem pe mine cînd am ieşit din casă. Iar micuţul şi perversul Andrei mă ţinuse de vorbă pînă cînd Gărzile Patriotice Portocalii mă reperaseră. Acum zăceam în propria-mi baltă de sînge bucurîndu-mă că scăpasem de coşmarul în care mă trezisem. Cad greu, într-o comă profundă..mor.

***

M-am trezit obosit, scurs de viaţă de parcă m-aş fi muncit o lună la ocnă. Mă duc la baie. Aprind becul care se şi aprinde. Nu mai stau să mă bărbieresc, mă duc repede să bag filtrul în priză. Acesta porneşte, şi imediat, mirosul de cafea îmi invadează micuţa bucătărie. Beau fericit din cafea de parcă n-aş mai fi băut de mai bine de 20 de ani. Ies pe uşă, nu înainte de a mă asigura că-mi iau pe mine sacoul meu vintage, şi constatînd că nu am nicio pelerină cu Geoană.

Ajung la ceainăria lui Ivan. Nu salut pe nimeni. Merg aţă la el. Îl iau de guler: “Ce mi-ai dat să beau aseară, hoţ bătrîn?” îi scrîşnesc în faţă.
“Whisky Glenfiddich, single malt, vechi de 15 ani. Ai băut ca un porc toată seara, cu Teacă şi alţi cîţiva blogăraşi.” îmi răspunde Ivan calm, după care cu o mînă sigură îmi aprinde o ţigară. Aromatic Shag..