de Athe.

Ţigara de după

Nu, nu ajungem în pat. Cel puţin nu azi. Azi filozofăm, că tot e vreme de bilanţe şi balanţuri.

Carevasăzică, azi drăguţă dimineaţă, în timp ce-mi “savuram” ţigara de dimineaţă printre clănţănituri de dinţi, mi-am adus aminte de o remarcă pe care o făcea profu’ meu de română din şcoala generală, adică: “pune punct că-ţi fuge propoziţia”. E drept că respectiva remarcă n-avea nici o legătură cu gândurile, frigurile şi vânturile care ma bateau la ora aia, dar era mult prea dimineaţă să caut vr’o logică. Şi cum trezitul brusc mă predispune la filozofeală, m-am apucat de cujetat. Şi am ajuns la concluzia că în fabrica unde mi-am îngropat tinereţile ţigara nu e drog, sursă de poluare, declanşator de boli groaznice şi toate chestiile alea nasoale care se spun despre ea. De fapt e semn de punctuaţie şi ţine loc de virgula, puncte de suspensie şi punct. Tigara de dimineaţă are regim special şi ţine loc de două puncte.

Ca să vă spui. Ajunge rumânu’ la locu’ de muncă, îşi face o cafea şi…. pleacă să fumeze ţigară. Adicătelea pune două puncte după care urmează o descriere, enumerare, muncă, draci, chef de plecat acasă, lipsă chef muncă (dupa caz), carevasăzică o zi (a)normală de muncă. Şi după ce ziua de muncă îşi ia avânt cu urlete, zghierăte, idioţi şi multă muncă rumânu’ simte nevoia să respire, drept pentru care pune virgulă la toată acţiunea şi, logic, pleacă să fumeze o ţigară. Ori dacă creieraşu de rumân se blochează şi rumânu’ are nevoie de ceva timp de gândire pune nişte puncte de suspensie şi…… fumează o ţigară. Iar când ziua de muncă se duce în lumea veşnicei vânători tre’ pus punct, să nu care cumva să fugă şi să-l prindă pe rumân din urmă în drum spre casă. Drept urmare, fumează o ţigară.

Pe cale de consecinţă, vă spui vouă nefumătorilor care aveţi colegi de muncă fumători, că nu-i vina lor că de câte ori vă e lumea mai dragă dispar la o ţigară. Oamenii ăştia au niste sechele de la traume din copilărie: cineva i-a forţat să înveţe folosirea corectă a semnelor de punctuaţie înpotriva voinţei lor şi acum le-a rămas în sânge. Şi le folosesc pe ele, semne de punctuaţie şi în viaţa de zi cu zi, nu doar în scris.

Acu tre’ să pun punct, să nu-mi fugă postu’. Care ai un foc?