Orbea bike. Ocazie unică.
Eu de cînd mă ştiu, nu am cîştigat niciodată nimic. Nu mi-a picat nimic pleaşcă, doar pentru că am trimis un sms, un cod de bare, 3 etichete de Frutti Fresh, sau mai ştiu eu ce.. Povestea cu mine cîştigînd la Arici Pogonici în copilărie, o ştiţi. Pe scurt spus, trebuia să fiu invitat în emisiune dar nu s-a întîmplat aşa, consolîndu-mă cu două napolitane Joe ca premiu pentru participare.
Am un prieten care e mai norocos decît mine. A cîştigat o bicicletă Orbea Ernio, la un concurs organizat de Orange sau ceva de genul. Cum probabil are deja biclă, sau nu ştie să meargă pe biclă, sau nu are un loc unde s-o ţină (e holtei tînăr, încă nu stă la casa lui), sau oricare dintre variantele enumerate, s-a decis că e mai bine pentru el s-o vîndă.
Ca să vă formaţi o idee despre ce producător de biţe e Orbea, vă recomand să studiaţi site-ul orbea.com, eu aşa am făcut, şi am pierdut jumătate de zi pe acolo, cu ocazia asta avînd şi o revelaţie: nici nu-i de mirare că România nu are reprezentanţi de vază în ciclism, o biţă standard pentru o competiţie să zicem…turul Poloniei, costă cam cît un Logan full option.
Biţa arată cam aşa:
Are următoarele specificaţii tehnice:
Cadru: ORBEA RECREO 120 28″
Furcă: ORBEA CROSS HI-TEN
Angrenaj: FCM 151 28X38X48
Headset: 1 1/8 SEMIINTEGRATED
Ghidon: KALLOY 027P RAISED
Pipa: ADJUSTABLE ALU
Manete: SHIMANO STEF 50
Frâne: V-BRAKE ALU BLACK
Sch. spate: SHIMANO ACERA
Sch. faţă: SHIMANO C051
Lanţ: KMC Z50
Roţi: ORBEA DP BLACK
Pinioane: SHIMANO TZ07 14-28 7S
Anvelope: 700×35 CITY BLACK
Pedala: STEEL CAGE
Şa: MATCH LINE MTB
Tija de şa: ORBEA OC I mai multe pe orbea.ro .
Preţul este 1500 lei (adică 15 milioane lei vechi) negociabil. Eu stau prost cu paralele că altfel aş lua-o.







This post has 8 comments
Februarie 15th, 2010
Ma Ionut, sincer sa fiu, nici io nu prea le am cu tehnica de ciclo-turism, da’ daca vrei sanse mai mari de reusita, cred ca cel mai indicat ar fi sa faceti un anunt si pe forumul lor, ca oamenii se pricep
Februarie 15th, 2010
bicle nene, nu glumă! da’ m-am lăsat! baftă cu vânzarea.
Februarie 15th, 2010
Ehe, cu asta cred că poţi să tragi o gonetă prin faţa blocului. bine, dacă nu sunt maşini în parcare….
Februarie 16th, 2010
Raka,
mulţam’ de idee. O pun în practică imediat.
Februarie 16th, 2010
Mikael,
Mersul pe biclă nu se uită niciodată. Deci nu poţi spune că te-ai lăsat definitiv. E ca şi cu fumatul.
Februarie 16th, 2010
Marius,
chiar mai multe gonete.
Februarie 24th, 2010
la multe marci platesti in plus brand-ul… este o configuratie slaba la banii aia. si nici macar nu are amortizor. iti pot recomanda ceva mult mai bun. spui pretul si iti caut eu
ca si eu am rascolit 4 luni de zile internetul in cautarea bicicletei ideale 
“robertciclism at yahoo punct com”
Februarie 25th, 2010
Robert,
mulţam’ fain de sfaturi. Nu e biţa mea, eu încerc să ajut un prieten să o vîndă. Eu aş fi luat-o dacă aveam bani. Dar nu aş fi dat mai mult de 1200 de lei pe ea. În fond pe site-ul Orbea se vinde cu 450 de Euro last I checked.
Trackbacks