Daniel Răduţă a strîns banii. Mi se pare fantastic. Îmi place să cred că am asistat în decursul acestor săptămîni la o victorie a blogosferei. Blog de la blog, obscur sau arhi-cunoscut, şi-au unit eforturile pentru a ajuta un om. Pentru a-i da lui Daniel confortul psihic că nu e singur, că mulţi oameni au auzit povestea sa şi că vor face ceva, un gest infim pentru ei, pentru a-l ajuta. S-au strîns astfel cei 150.000 de Euro necesari pentru operaţia care ar urma să-i salveze viaţa. S-au strîns chiar peste targetul propus, şi continuă să se strîngă bani.
Îi doresc lui Daniel multă sănătate şi tot binele din lume. Celor ce priveau pînă acum fenomenul blogosferic cu îndoială, sper că li se vor închide acum gurile. O mare parte din bani s-a strîns prin efortul online al celor mulţi. Nu spun eu asta. O spun cifrele. Intraţi pe site-ul lui şi o să vă convingeţi.
Ar fi frumos să identificăm acum un alt om aflat în impas. Şi să-l ajutăm măcar pe un sfert pe cît am putut-o face în cazul lui Daniel. Poate chiar Daniel să fie cel de la care să plece îndemnul.
PS: încheind într-o notă optimistă (sănătate multă Daniele!), Daniel Răduţă este lider şi-n ZeList.
Motto:
Nici un om nu este numit om mare dacă şi-a pierdut sufletul de copil!Nea Costache, un om mare.
Prin anii 90′, pe cînd eram doar un puştiulache ce aştepta cu sufletul la gură fiecare ediţie Abracadabra cu Magicianul şi ajutoarele lui, mă puteai uşor cumpăra ca pe orice ţînc, cu nişte simple şi banale, jucării. Îmi plăceau în special colecţiile de indieni şi cowboy de plastic, cu cai şi indience, cu piei roşii şi şerifi. Pe lîngă colecţia personală de luptători neînfricaţi ai Vestului Sălbatic, mai deţineam şi o impresionantă colecţie de “machetuţe”, adică celebrele replici în miniatură ale modelelor de maşini apărute în anii 80′-90′.
Fiind trei fraţi, fiecare cu colecţia lui de “caiboi” şi machetuţe, vă puteţi lesne imagina ce era pe capul mamei. Pentru că noi n-aveam nicio clipă de răgaz în lungile noastre campanii de cucerire şi recucerire a ţinuturilor cîştigate prin lupte strînse, de armatele de călăreţi din plastic, prin cotloanele holului, dormitoarelor, balconului, sufrageriei, băii, şi chiar bucătăriei – unde cînd dădeam de maică-mea, era foc şi pară, mai ales atunci cînd se întîmpla să calce pe vreo Piele Roşie crăcănată, răpusă în vreo bătălie antologică sub masca chivetei, dar înţepenită pentru eternitate într-un rictus războinic ameninţînd prin aer cu brişca lui lată de indian.. dureros moment pentru tălpile bietei mame. Nu ştia ea ce războaie se purtau în casa ei..
Într-o zi, Sebică de la 5 (etajul blocului în care locuiam) a venit afară cu o jucărie nouă. O jucărie ce făcea ca indienii şi machetuţele noastre, să pară precum pistolul cu apă în faţa pistolului cu bile. Un elicopter cu telecomandă, care ZBURA de’a dreptul. Toţi copii din faţa blocului erau fascinaţi de minunea tehnologică care survola bîzîind ca o libelulă, parcarea din spatele blocului.
Am mai văzut de atunci elicoptere cu telecomandă. Dar niciunul nu m-a impresionat aşa de tare ca cel al lui Sebică. M-aş juca şi acum cu un astfel de aparat de zbor în miniatură, doar că i-aş ataşa şi o minicameră, pentru a-mi putea “spiona” gălăgioşii vecini din curtea alăturată, sau mai degrabă pentru a le juca feste pisicilor lor grase şi leneşe ce nu găsesc altă plăcere mai mare decît în a-şi face nevoile fiziologice – de toate felurile – în podul casei mele..
Am găsit şi locul de unde să-mi pot lua astfel de jucării. Am rămas acelaşi puşti. Doar că acum am job, facturi, şi responsabilităţi.
Update: mă găsiţi la poziţia nr. 381 categoria Personal & Infotainment – Cel mai popular blog , în caz că nu vă descurcaţi cu butonul din dreapta. Neapărat să vă faceţi cont pentru a mă putea vota! WAIT! There is more to read… read on »
Oameni buni, dragi cititoare. Nu vă lăsaţi influenţaţi de titlul acestui articol. Chiar dacă la asta pare că s-ar rezuma în cele din urmă o reţetă de succes. Aşa le spun sociologii ăstora de lucrează în media. Ăsta e trendul, dublat de paradoxalul puritanism. Adică ne permitem după o anumită oră să dăm reclame deocheate, da’ ne scuipăm în sîn de “ptiu drace” cînd auzim că vreo nenorocită (în sensul de săracă cu duhul, şi al dracului de ghinionistă) de profesoară îşi permite să aibă şi viaţă privată. În fine.
Pe sportpentrucocalari.ro fenomenul “ţâţe, buci, craci” este ridicat la rang de artă, altfel nu ştiu cum să interpretez textul folosit alături de clipul de mai jos:
“Revista pentru barbati Jacques Magazine vine cu cea mai fierbinte reclama facuta vreodata pentru un sport!
Modelul Michea promoveaza squash-ul cum nimeni nu a mai facut-o pana acum!
Imaginile cu superba Michea care transpira… transpira… si iar transpira la orele de squash sunt demne de Sports Illustrated si te provoaca sa pui mana si tu pe …”
….pe rachetă, completează tot ei, încheind apoteotic frumuseţe de articol. Sports Illustrated? Pe bune?! Sigur Sports Illustrated? Da’ dacă făceau aceeaşi reclamă la squash folosind nişte luptători de sumo, oare mai erau “demne” imaginile? Şi atenţie. Spotul nu e făcut la noi. E făcut la ei. E de afară. Nu am nimic cu spotul, spotul e chiar ok, însă cocalarul cu patalama de jurnalist care l-a interpretat avînd ca rezultat textul ce însoţeşte spotul, deci ştirea, nu a prins nuanţa, fiind vădit preocupat cu formele superbei Michea.
Şi mai apetisante decît formele Micheei, sunt comentariile primite la acest articol. Pe care le puteţi savura şi voi, aici.
Bon apetit!
Later edit: ştiţi care-i partea faină? Că acest articol va genera ceva audienţă blogului meu şi peste cîteva zile de la publicare. Pentru a întări dacă mai era nevoie, reţeta de succes pe care eu o afurisesc aici.
Se numeşte Pregnyl. De ce trebuie să fie atît de greu? şi este destinat 100% celor mai puţin norocoşi decît noi, care din motive de sănătate au nevoie de acest medicament rarisim prin farmacii, precum puii de Avicola şi portocalele din vitrinele Alimentarelor din era comunistă. Ideea a venit din inerţie, şi este găzduită pe platforma free de la wordpress.com, pe care am început primul meu blog: www.ionutu.wordpress.com .
Am iniţat acest proiect din convingerea confirmată de atîtea ori că faptul că scrii un blog nu e tocmai şi musai, pierdere de timp. Poţi ajuta multă lume, te poţi ajuta pe tine însuţi, poţi cunoaşte oameni minunaţi – fără a-i vedea pe viu niciodată – cu care să legi prietenii deseori mai adevărate şi mai sincere decît cele din afara mediului online.
Întotdeauna am avut convingerea că ideile geniale plutesc în aer. În dimineaţa asta, acest concept mi s-a confirmat în momentul în care am intrat la Rabin să văd ce-a mai scris. Şi vine Mordechaiu’ cu ideea de a face un film despre blogării din .ro şi-mi trînteşte o listoacă de casting cu actori de la ei (US & A) şi actori de la noi, pentru blogări precum Cabral, Arhi, Chinezu sau Vlad Petreanu.
Cum şi mie îmi venise o idee similară undeva prin toamna anului trecut (Pisica Neagră poate confirma asta, i-am destăinuit pe messenger planul meu diabolic), am acum prilejul să-i dau viaţă, mai ales că Rabi a dat dezlegare, botezînd cu titlu de leapşă acest articol.
Ca să nu mai pierd vremea în alte explicaţii, iacă-tă şi castingul meu pentru blogări cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi:
- pentru Badea l-am ales pe Jean Claude Van Damme. Alte explicaţii ar fi de prisos. Ambii le au cu şpagatu’ pe două scaune. Deşi cred că dacă s-ar încorda, lui Badea i-ar ieşi chiar şi pe 4 scaune.
Cam atît. Întocmai ca Rabi, închei şi eu. Leapşa merge la cine o vrea.
Fraţilor, mi-am găsit vărul. Cred că-i turc, sau dacă nu, e din zona celor care scriu de la dreapta la stînga. Am încercat şi eu odată aflat sub influenţe bahice. Şi mi-a ieşit. Tipul e cîntăreţ şi-l cheamă Adham. Luaţi de vedeţi şi voi cum cîntă menestrelul ienicer:
Acum ştiu de unde în codul meu genetic stă scris să fiu mîndru purtător de păr pe piept. De apreciat că omul a ales să nu-şi photoshop-eze şi mîndreaţa de podoabă capilară de sub muşchiul sternocleidomastoidian. Nici eu n-aş renunţa la ea nici măcar sub formă digitală.
Acum ştiu sigur că dacă aş vizita US&A aş avea ceva petrecanie la aeroport..
The 2 sidebars have been placed within an element so that you can enter information here at the bottom or up at the top that exists outside the 2 sidebars.
, e favoritul meu ):
Loading ...
