Posted by ionutu on Martie 5, 2010
Se numeşte Pregnyl. De ce trebuie să fie atît de greu? şi este destinat 100% celor mai puţin norocoşi decît noi, care din motive de sănătate au nevoie de acest medicament rarisim prin farmacii, precum puii de Avicola şi portocalele din vitrinele Alimentarelor din era comunistă. Ideea a venit din inerţie, şi este găzduită pe platforma free de la wordpress.com, pe care am început primul meu blog: www.ionutu.wordpress.com .
Pregnyl. De ce trebuie să fie atît de greu?
Povestea pe larg, aici.
Am iniţat acest proiect din convingerea confirmată de atîtea ori că faptul că scrii un blog nu e tocmai şi musai, pierdere de timp. Poţi ajuta multă lume, te poţi ajuta pe tine însuţi, poţi cunoaşte oameni minunaţi – fără a-i vedea pe viu niciodată – cu care să legi prietenii deseori mai adevărate şi mai sincere decît cele din afara mediului online.
Posted by ionutu on Februarie 9, 2010
Am ajuns să-mi iubesc blogul. Nu, chiar vorbesc serios, nu glumesc. Mă încearcă sentimente ciudate, sunt confuz, am fluturi și goluri în stomac mai ceva ca atunci cînd m-am îndrăgostit prima oară. Știți cum e. Oare îi place cum îmi stă părul? Oare nu am exagerat prea tare cu aftershave-ul ăla bun al lui tata (sau al fratelui mai mare care lucrează și își permite ceva mai scump decît banalul STR8)? Oare nu sunt prea neîndemînatic, prea atent, oare n-o sufoc cu atenția mea, cu întrebările mele ”ți-e cald? ți-e frig? ai amorțit? vrei ceva? ce vrei să-ți aduc”?
Blogul ăsta a ajuns să facă parte din mine. Blogul sunt eu. Sunt conștient că sunt ușor narcisist în afirmația mea. Dar cînd intru aici și interacționez cu voi, din camera mea mare cu vedere afară și canapea și dulap mare cu oglinzi, și mă gîndesc cum și voi stați probabil în camerele voastre și vă cufundați în voi – blogurile voastre, pentru cei ce scriu un blog – și-n mine – blogul ăsta – brusc, nu mai sunt singur. Camera se umple. Eu mă destind și-ncerc, paradoxal, să fiu eu. De unde vine paradoxul? Tocmai din acel principiu care spune că pe internet poți fi oricine. Nu vă spun lucruri noi, nu vreau să vă pierd timpul cu esee scrise deja. Sunteți oameni faini, deștepți, dezghețați, vă prindeți repede. Înțelegeți ce vreau eu să vă transmit.
La început, scriam ca să mă descarc. Scriam pentru că-mi plăcea să scriu. La naiba, eram cel mai bun dintre băieți în școala generală, la compuneri. Am avut o profă mișto de română într-un an care a durat cît un an. Adică 12 luni. Dar care a trecut repede, mai repede decît trece vacanța de vară sau concediul de 15 zile din august la Paralia Katerini sau Halkidiki. Și profa’ asta avea ceva al ei. Te făcea să te simți bine atunci cînd îți citea elucubrațiile adolescentine prezentate sub eticheta de compuneri. Vedeai pe figura ei cum îți devora cele 2 pagini de dictando studențesc și îți creștea inima în tine atunci cînd ofta dezamăgită că tocmai terminase de citit din opera ta de două pagini. Mă-ntorc acum în prezent, aici pe blog. Blogul meu despre mine. Alpha mi-a indus o revelație. Da. Blogul ăsta este despre mine și cum dracu’ să nu îl iubesc? Cum să nu mă iubesc?
Mă gîndeam la băiatul ăla tînăr și bolnav de leucemie. Ăla al cărui chip l-am văzut pe multe bloguri în ultimele zile. Pe bloguri vizitate într-o zi de un număr de oameni mai mare decît numărul vizitatorilor mei în 2 luni, dar și pe bloguri mici, bloguri obscure, bloguri de genul ”nimeni”. Bloguri ca ăsta pe care vă aflați acum. Știu că-i trebuie cam vreo 150.000 de euro. O sumă imensă. Raportat la salariile din România, îmi vine în minte un gînd morbid: oare viața lui chiar face 150.000 de coco? Adică dacă ar fi sănătos tun, apt de muncă, plătit cu un salariu de 1000 de lei dar cu cheltuieli mai mari decît salariul său lunar, viața lui ar mai fi cuantificată în jurul acestei sume? Serios, eu, tu, voi, noi. Cît valorăm? Adică tu, ăsta care te scobești acum în nas, ai da 150.000 de euro pe mine? Păi sigur că nu. La ce ți-aș folosi? Ce să fac eu pentru tine, ca tu să-ți amortizezi investiția? Să te scobesc în nas? Să-ți fiu majordom? Să fiu mopul tău?
Trist. Viața omului ăstuia atîrnă de 150.000 de euro. Mie îmi este bine. Sunt sănătos. Îmi permit să fumez. Să mănînc fastfood. Să-mi bat joc de mine. Să nu mă odihnesc suficient. Să fiu superficial. Să mă consum în rahaturi inutile. Să mănînc și să excretez. Să îmbătrînesc și să devin o pacoste pentru cei din jur. În general tot ce am enumerat = VIAȚĂ. Atunci, merită tot acest șir superficial și egocentrist 150.000 de euro?
Merită. Pentru că viața merită trăită. Pentru că pe lîngă tot șirul acesta de tîmpenii, în viață ajungi să faci și chestii bune. Poți fi un tată bun, un profesor minunat, un prieten de nădejde, poți face și o groază de chestii bune care să contrabalanseze toate tîmpeniile pe care le faci în cursul vieții.
Daniel merită acest efort mic pentru mine, uriaș pentru el, dacă ar fi lăsat de unul singur. Pentru că în general mie îmi este bine, mîine voi dona niște bani în contul său. O sumă modestă, pentru că mai mult nu-mi pot permite. Sunt limitat de ”binele” în care mă încadrez. Mi-ar face plăcere ca și voi să faceți la fel. Ca cei cîțiva care intrați pe aici, să participați alături de mine, la această chetă pentru viața unui om. Găsiți pe site-ul lui detaliile necesare trimiterii banilor.
Dacă faci un calcul rapid, în ipotetica situație ca fiecare dintre cele cîteva mii de unici ai celor cîțiva blogări de succes din .ro-ul ăsta uneori neîncăpător, să doneze măcar 1 euro în contul omului, s-ar strînge o sumă egală (poate chiar mai mare) cu cît a strîns el pînă acum (last time I’ve checked 48.886 euro). SĂ DONEZE ȘI SĂ TACĂ DIN GURĂ. PUR ȘI SIMPLU SĂ DONEZE.
Cu gîndul la impasul prin care trece acum omul ăsta, brusc, problemele mele mi se par infime.
V-am plictisit și cred că tocmai mi-am depășit recordul la numărul de cuvinte scrise într-un articol. Punct.
Posted by ionutu on Februarie 2, 2010
Iniţiez azi o categorie nouă pe Cronică, interviuri 2.0. M-am gîndit să încep cu omul din spatele experimentului Fishilică, unicul, inegalabilul în mediocritatea sa, Eftimie, posesor al omonimului blog, eftimie.net.
Mă gîndeam să fac acest interviu la un pahar de ceva într-o locantă intimă, afumată, anonimă, însă el s-a lăsat de fumat, iar eu m-am lăsat de băut, şi cum la Cărtureştii din Braşov nu se poate încă bea ceai, i-am trimis interviul sub formă de chestionar via e-mail. Ia uitaţi ce-a ieşit:
Cîteva cuvinte despre tine? (ce grupă sanguină ai, şi dacă o ai, de ce o ai; la cîte zile te speli pe cap; canalizare sau fosă septică; etc.)
Eftimie Ovidiu Ionuţ, braşovean după tată, moldovean după mamă (am moşie cu vie la Valea Mărului bre, vin bun, negru şi oxidat, simţi pământul în el), olimpic la mate, al doilea pe liceu (primul lucrează la Microsoft, dacă nu vă merge wordul bine, în special după 2007, el e de vină) grupa sanguină BIII, mă spăl la două zile, canalizare făcută de Andraş de la mine de pe stradă, un ungur tare de treabă.
Ce cred alţii despre tine, ca blogger? Are vreo importanţă pentru tine?
Majoritatea cunoscuţilor mei trec cu vederea peste faptul că sunt blogger, se iau de alte păcate mai grele. Dintre ăia care cunosc fenomenul, unii cred că controlez în întregime toată blogosfera braşoveană, alţii sunt inteligenţi.
Cînd ai aflat prima dată de bloguri, blogosfera românească, şi ce te-a determinat să îţi faci un blog?
Mi-am făcut blog în 2005, cred, fără să ştiu exact ce înseamnă. Din punctul meu de vedere era un fel de site pentru ăia care nu se pricep la html. De blogosferă am aflat prin 2008 aşa. Mi-am făcut blog pentru că vroiam să mă laud ce mişto scriu.
Blogosfera românească devine tot mai numeroasă. E de bine sau e de rău?
E de bine. Aş vrea să fie şi mai consistentă, da’ aia e altă problemă.
Sunt momente în care pur şi simplu nu găseşti nici un subiect de dezbătut pe blog?
Da, dar eu nu prea dezbat „subiecte” pe blog. Jumătate din postările mele sunt la nervi, jumate că-mi place pur şi simplu să scriu.
Care sunt standardele tale personale, ca un blog să fie bun? Dă-mi un top 10 cele mai faine bloguri din .-ul tău de vedere.
Fără multe bannere, fără chestii găsite de pe net sau prim mail [ultima prostie ce a umblat pe toate blogurile e balada aia miorita violetă]. Să fie ceva original, chiar dacă e puţin sau prost scris. Să fie cel puţin odată pe săptămână. Cu top 10 o să dau si nişte explicaţii că altfel…
- bradut-florescu.blogspot.com – că mă face să visez.
- Zoso.ro – pentru că e un profesionist în ale blogărelii
- ivanuska.wordpress.com – pentru că îmi aduce aminte de ruşii mei preferaţi, gen Harms, da’ el nu recunoaşte. Zice că citeşte alţi ruşi – fie!
- Piticigratis.com – pentru că scrie cum aş fi scris eu dacă aş fi făcut un blog anonim şi apoi mi-aş fi găsit job la Caţavencu.
- Chinezu.eu – mă distrează că se implică
- moshemordechai.wordpress.com – e savuros constănţeanu.
- Inbalarii.ro – încă nu e la modă în România, da merge. Când s-o prinde lumea de ce face ăla, o să fie pline site-urile.
- Paicepulamea.blogspot.com – îmi place ideea
- brasoave.blogspot.com – e un mare talent neexploatat acolo
10. teaca.wordpress.com – omu’ ştie să scrie şi vede bine nişte lucruri
evident ionutu.ro 
. Câteodată am impresia că te lasi, nu mai apare nimic cu zilele.
Ai avut vreodată momente în care ţi-a trecut prin minte să renunţi la “blogărit” ? Şi să te apuci de confecţionat covoraşe din dopuri de pet-uri?
- e mai uşor ca fumatul, nu mai scrii şi gata. Blogăritul nu e profesie sau viciu, e o distracţie.
Dintre toate metodele de promovare pe care le cunoşti, care consideri că a funcţionat cel mai bine pentru tine? Recunoaşte Sătană, ai spămuit? Ai preaspămuit? Cu gîndul, linkul sau cu fapta?
N-am spămuit nimic. Singura metodă de promovare care o cunosc în lumea blogurilor e să scrii bine. Nu sunt în top pentru că cei dinaintea mea scriu mai bine ca mine. A, şi mai e o metodă, metoda voxpublica. Bagi sute de milioane în ea şi ajungi în primii 10 din zelist. Super!
Peste cîţiva ani te vezi tot blogger? Sau pro-blogger?
Habar n-am, ai văzut ultimele documentare de pe National Geographic? Se duce universul dracului şi noi o să verificăm mailul.
Ce gînduri de viitor ai pentru blogul personal?
În următorii 10 ani, dacă blogspot nu face un update, o să-l trec pe wordpress.
În încheiere, un gînd bun pentru Băiatul Ciudat (că de la el am preluat ideea)? Sau pentru cei ce au avut răbdarea de a citi acest interviu pînă în acest punct?
Sunt sute şi zeci de bloggeri mai interesanţi şi mai deştepţi ca mine, ionutu sau băiatul ciudat. Citiţi-i pe ăia. Unul dintre bloggerii interesanţi e Daniil Harms. Altul e Jaroslav Hasek. Nu vă luaţi după suportul pe care sunt scrise chestiile alea, tot blog e 
® www.ionutu.ro februarie 2010
Sursa foto: www.eftimie.net
Posted by ionutu on Ianuarie 27, 2010
1. Marele premiu – Cetățeanul Popescu
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori – președintele Vania
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri – cățelul Alpha
4. Blogul cu cel mai mult umor – Iuda
5. Cel mai bun critic literar - cățelul Alpha
6. Cel mai bun cititor – premiul se împarte între maman, Dora, Pisica Neagră și Miserupista(vorbesc evident despre cititorii mei)
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni – Elena Udrea
8. Cel mai bun politician dintre bloggeri – Andrei Moga
9. Cel mai informat blogger – Ioșka Buble
10. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă – Bogdan/Luana
11. Cel mai gustos blog – Adi Hădean, desigur
12. Cel mai bun blog al unui ziarist – pseudonimul lui Ola
13. Cel mai bun blog anti-băsist – Dan, categoric
14. Cel mai fericit blogger – în mod cert, Fishilică
15. Blog de criză sau blogger crizat – Radu
16. Cel mai artistic blog – Innuenda
17. Cel mai bizar blog – LOL, Lumina Sfîntă
18. Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) – Nea Costache
19. Cel mai bun comentator politic – rabinul
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – good old dono
21. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – Monica
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Ion Iliescu, let’s face it
23. Cel mai bun blogroll – Oama din Istria
24. Cel mai bun blog de sport – Răvan Ionuț Dobrică
25. Cel mai schimbător blog – toader, întotdeauna cu ”t” mic
26. Cel mai luptător dintre bloguri – no bine, nobina
27. Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – Andreea
28. Cel mai activ blogger – groapa, evident
29. Cel mai prost blog – neK, ”prieteni ști-u de ce”
30. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Julius
31. Premiul “Pixelul albastru şi flacăra violetă” – E.T., a simțit pe pielea lui blestemul flăcării violet
32. Premiul de popularitate – Darius Glad Bîja Groza
33. Cel mai sportiv blogger – Eftimie
34. Cel mai bun fotograf – Dacian Groza
Mi se trage de la Marius. Căruia i se trage de la Flavius. Viralul a plecat de aici. Acum blestemul a ajuns și pe capetele voastre. Premiați vă rog.
UPDATE:
35. Cel mai mare număr de veveriţe dintr-un blog – Cristina & The Chipmunks 
Posted by ionutu on Ianuarie 14, 2010
Ca orice lucru românesc (adică făcut din căcat bici şi cu pretenţia să şi pocnească), nici blogosfera nu-i scutită de la reperele societăţii în care ne învîrtim ca un coi într-o găleată, de vreo 20 de ani încoace.
Există 3 pături ale blogosferei româneşti:
1. primii 100
2. mediocrii de sub cei primii 100
3. analfabeţii cu acces la net
În cele ce urmează voi încerca să despic firul în patru pentru fiecare din cele 3 categorii. O să încep cu primii 100.
Primii 100 sunt de regulă cei spre care tinde orice amărăştean care descoperă noţiunea de blog. Cum descoperă noţiunea de blog orice amărăştean? Face o căutare după cuvîntul blog pe google. Din acest moment, lucrurile se complică. De ce? Pentru că tocmai a ajuns pe unul dintre blogurile din primii 100. Mai exact primul.
De regulă, primii 100 sunt oameni care au ce spune. De aia intră lumea la ei. Să fii printre primii 100 şi să nu ai ce spune, ei bine, e posibil. Repet, vorbim despre blogosfera românească, nu desprea cea bantustaneză. Primii 100 sunt cei din cauza cărora mediocrii de sub cei primii 100 şi analfabeţii cu acces la net îşi fac, în cele mai multe cazuri, blog. Primii 100, majoritatea, sunt “nimeni” cu acces la net, dar cu talent mare în a-şi vinde propria imagine. Aceştia se află într-o continuă competiţie cu blogării-vedetă, care nu au trebuit să muncească prea mult pentru a ajunge în top 100 din moment ce erau deja populari de la televizor. Dacă mă întrebaţi pe mine, sunt blogări mari printre primii 100, subcategoria “nimeni din popor dar cu acces la net” care dacă ar apărea la televizor şi-ar face mai mult rău. Pur şi simplu nu se pupă cu sticla. Sticla nu e pentru oricine, punct.
Pe de altă parte, se află mediocrii de sub cei primii 100. O să rîdeţi, dar aceştia sunt preferaţii mei. Pe ei îi citesc cu cea mai mare plăcere, pentru că este un lucru demonstrat, sunt mai buni scriitori decît mulţi ciumpalaci aflaţi în top 100. Mediocritatea lor constă doar în numărul de accesări, blogosfera românească fiind un teren în care se află la mare căutare scandalul, înjurăturile, pozele funny, clipurile preluate de pe youtube, pozele cu cocalari şi piţipoance, în principiu, scriiturile fiind mereu cele din coada preferinţelor.
Simt o mare bucurie de cîte ori cîte un mediocru accede printre primii 100. Îmi renaşte speranţa că se poate decancaniza [cuvînt inventat de mine] puţin cîte puţin, gustul consumatorului român de new media.
Ultimii dar cei mai importanţi în acest întreg algoritm, sunt analfabeţii cu acces la net. Aceştia sunt de regulă comentatorii de pe blogurile cocălăreşti din top 100 care au fost atinşi de geniul creator şi şi-au tras iute un blog. E şi uşor, sunt multe platforme gratis de blogging, în prezent. Analfabeţii scriu texte greu de urmărit, au opinii despre orice, folosesc un limbaj vulgar-agresiv în comentariile lor, şi de regulă, ascultă hip-hop. Nu există analfabet cu blog, care să nu îl fi înjurat pe “tata lor” din prea multă admiraţie şi invidie, şi induşi fiind în eroare de limbajul folosit de blogfather. Problema este că blogfather-ul nu e din acelaşi material cu ei. Deşi mulţi dintre analfabeţi cred că da, e de-al lor.
Ajuns aici în postulatul meu, vă prezint circuitul frustrării în blogosferă:
analfabetul cocalar cu blog îşi zgîrie cd-ul cu Guţă şi de nervi îşi bate printzesa şi apoi scrie un articol despre cît de varză/cît de cool e zoso; zoso citeşte ca de atîtea mii de ori, cred de cînd are blog, articolul analfabetului, de fiecare dată ofticîndu-se şi simţind nevoia de a răspunde provocării “retardelului”; între timp un alt analfabet cu carte de muncă pe la vreo televiziune moguliană, fură un articol de pe ici, de pe colo, fără să precizeze sursa; unul dintre primii 100 va fi mereu pe fază pentru a arăta cu degetul furtul; apoi un şir de articole din blogosferă vor ironiza lipsa de competenţe a jurnalistului român; Mircea Badea se va încorda şi îi va face boi pe toţi blogării care au scris de rău despre el, Ciutacu, Voiculescu, top modela… şi tooot aşa, zi de zi, lună de lună, an de an.
Noi nu ne plictisim niciodată.
Posted by ionutu on Decembrie 11, 2009
Nu ştiu cîtă lume a auzit vreodată de Ibrahim Dossey. Sau de portarul lui FC Braşov, Ibrahim Dossey. Un mare atlet, a cărui stea s-a stins din păcate prea devreme. Nu, nu s-a lăsat de fotbal pentru a face reclame, pentru a priza sau fuma ceva, pentru a-şi deschide o casă de modă cu numele său, sau pentru a semna condica cluburilor sau barurilor de noapte. A plecat dintre noi din cauza unui accident rutier tragic, anul trecut.
Prezenţă discretă, Dossey a făcut parte din echipa de vis a Braşovului, reuşind performanţa de a termina un sezon pe locul al treilea, o performanţă notabilă a echipei, avînd în vedere istoria recentă a acestui mic dar sufletist club. N-o să mă apuc să scriu prea multe aici, nu vreau să mă fac de rîs, o să-i las pe alţii, microbişti vehemenţi să vorbească despre istoria clubului, despre performanţe, rezultate, statistici.
O să particip zilele astea, alături de cîţiva blogări de prin sat, la turneul organizat de Răzvan, în memoria lui Ibrahim. Diseară avem prima înfruntare, în compania celor de la Neptun Braşov. Sper să ieşim memorabil de pe iarba sintetică a terenului, la un scor sperăm noi, de fotbal, nu de handbal.
Mai multe detalii despre turneu şi ce presupune acesta, găsiţi pe site-ul acesta.
Vă aştept în număr mare, diseară, de la orele 21.30 în Parcul Tractoru, pentru a susţine echipa blogărilor, sugestiv intitulată, Şoimii Patriei. Sunt curios ce va ieşi avînd în vedere faptul că de obicei, cu toţii suntem buni la fotbal şi politică, de regulă de pe margine. Diseară suntem pe teren!
Posted by ionutu on Noiembrie 24, 2009
A trecut şi turul 1. Marele meci al secolului, despre care s-ar fi putut scrie romane cu titluri precum “După 20 de ani” sau “Deşteptaţi-vă români, aţi dormit destul”, n-a fost decît o dezamăgire. Similar moment, pentru mine cel puţin, cu momentul Steaua – Real Madrid, după victoria cu Dinamo Kiev. Patternul, acelaşi: victorie la Cluj în dezbaterea cu Jucătorul, născătoare de mari speranţe. Pragmatic din fire, şi învăţat să nu mă îmbăt prea lesne cu speranţe deşarte, am urmărit duminică mult prea fraudatul scrutin.
Sub titlul “Noi nu ne vindem ţara, decît pe bani grei”, vin şi vă spun vouă, dragi conducători de oşti, oştirilor voastre: vreţi să vin la vot? Marcaţi banu’ stimabililor. Dacă Băsescu nu mai face alianţe şi curvăsăraie politică, preferînd după flitul primit de la Antonescu să se întoarcă spre bobor, ăla suveran şi degrabă plimbătoriu de la o secţie specială la alta, Ge_ pauză lungă cu citirea “o”-lui ca pe “u” _oană, nici nu se uscase bine tuşul pe bolentine, că deja se şi dădea la “mireasa” liberală, vrînd s-o încalţe şi s-o ia cu tot cu zestrea electorală, s-o ducă la soacra cu scufiţă roşie şi zîmbet de lup siberian, cunoscută în folclor şi sub nickname-ul Bunicutza.
Ca atare, ca cetăţean cu idei şi viziuni liberale care s-au concretizat în mai toate cazurile (electorale) în voturi spre liberali, mă aflu într-o situaţie cam căcănie. Să merg sau să nu merg la vot pe 6 decembrie? Aia cu “să alegem răul cel mai mic” nu ţine cu mine, pentru că în 2004 nu votasem cu răul cel mic şi şpanchi decît din convingerea că va da de pămînt cu corupţii pesedei. În 2000 cînd cu Vadim şi Iliescu, n-aveam drept de vot, deci nici atunci n-am fost pus în aceeaşi situaţie clişeistică şi stereotipică deja, la noi. Aia cu răul cel mai mic.
Fiind astfel văduvit de orice opţiune electorală cronică deja la un pacient ca mine, şi silit să accept realitatea unui tur II care se apropie, decretez în baza marilor fraudări petrecute pe 22 noiembrie, că votul meu este de vînzare. Aştept ofertele sub formă de comentarii, din partea gherilelor pesediste şi portocalii, care ştiu sigur că există şi că îşi fac treaba pe online.
Portocaliilor! Voi va trebui să plătiţi de 100 de ori mai mult preţul oricărei oferte lansate de pesedişti. Staţi liniştiţi, ştiu că sunteţi obişnuiţi cu licitaţii trucate, ei bine, aici nu e cazul. Totul va fi transparent şi democratic, fără cozi, fără alte combinaţii.
Pesedeilor! Dacă vreţi ca la un moment dat pe acest blog să apară scris chiar de mînuţele subsemnatului “oricum.. la Braşov votăm cu Mircea Geoană!”, va trebui să ghiciţi preţul corect al acestui produs. Desigur, ulterior ghicirii acestui preţ, va trebui să mi-l şi purcesaţi, altfel nexam votam, bei ruman ghiaur..
Comments:
Filed Under: Fără categorie
