Site-ul pe care mai scriu şi eu din cînd în cînd, prinbrasov.com a trecut aseară un prag. Pragul on-air, la radio. Radio Braşov mai exact. Ideea le aparţine celor doi părinţi ai site-ului, Eftimie şi Kulcsar. Am stat aseară cu Radio Braşov în căşti, aşa cum pe vremuri imemoriale stăteam şi ascultam Deschideţi-vă Sufletele sau Dj. pentru o piesă cu Gruia Andronic. V-am zis că eu cînd eram mic vroiam să mă fac Gruia Andronic? Îmi plăcea mie job description-ul şi vocea îngroşată care se auzea din radio în fiecare zi.
Ef şi Kulcsar, nucleul proiectului Prin Braşov
On-air veţi avea parte de PrinBraşov în fiecare zi de luni pînă joi între 19.00 şi 22.00. Online, în permanenţă. Ce găsiţi prinbrasov? Păi nu vă mai spun, că v-am mai spus deja. Pe scurt, chestii care se întîmplă sub Tîmpa. Chestii pe care le vedeţi şi le puteţi da în gît la noi pe site. Practic, voi faceţi atît site-ul cît şi emisiunea de la radio (acolo avem şi chat interactiv).
PS: v-am spus că şi subsemnatul o să mai presteze prin emisiune, sub formă de invitat?
Brașovul se poate lăuda cu cel mai longeviv și îndărătnic protestatar, sau nu? Este sau era pînă acum cîteva luni, (cam 3 luni în urmă dacă am numărat eu bine) Botorog Gheorghe un must-see pentru orice arhi care ajungea prin orașul turistic al lui Eftimie [emoticon cu mine dînd p'afară de mîndrie]? Eu zic că stimabilul shit-thrower este cu adevărat un item pentru acest oraș în care se asfaltează iarna, se plantează panseluțe și gazon înainte de Crăciun, giratoriile apar semețe după fiecare ploaie, și cred că fiecare oraș din România ar trebui să aibă botorogul său.. restul aici.
Ziua 1.
Ne-am prezentat vineri seara la locul faptei, 7 şoimi falnici puşi pe fapte mari. Asta pînă să vedem arena gladiatorilor. Băieţi pregătiţi cu echipament de fotbal, echipe închegate care se simţeau şi găseau pe teren fără probleme de parcă cineva i-ar fi pus să joace acolo dintotdeauna. Am înghiţit în sec, şi ne-am zis că în fond, noi veniserăm acolo pentru distracţie şi pentru cauza nobilă declanşatoare de turneu. Era momentul găştii lui Piţigoi…pardon, al Şoimilor Patriei.
Am intrat încrezători pe teren, deşi era frig de dădeai în bîlbîială. Echipa adversă, disciplinată ca un batalion de execuţie nazist, se încălzea de multă vreme deja pe terenul secundar, cu un-doiuri ca la carte, parcă luînd mult prea în serios miza acestui turneu. Am avut vreme să-i studiez cît timp, anemic dar sigur, ne încălzeam şi noi, ca nişte fotbalişti adevăraţi, în jumătatea noastră de teren. Nu ştiu dacă vreunul depăşise vîrsta de 18 ani, erau iuţi şi se mişcau impecabil. Ce joc avea să fie..
Şi a fluierat arbitrul începutul jocului. Am rezistat cu stoicism vreme de vreo 3 minute (din 12 cît ţinea o repriză), cît a durat tatonarea dintre cele două echipe. Apoi cred prin minutul 7, cînd “micuţii nazişti” aveau demult motoarele la maxim, i-am auzit vorbind între ei “hai s-o lăsăm mai moale, avem deja 3-0″. Meciul s-a încheiat cu 13 goluri în dreptul lor, 0 în contul nostru. I-am aplaudat la fiecare gol, iar la sfîrşitul meciului, ori obosiseră ei, ori precum diesel-ul ne încălziserăm noi, însă n-am avut doar eu impresia că dacă am mai fi jucat încă o repriză i-am fi ascultat cu urechea..
Ziua 2.
M-am trezit cu o puternică febră musculară. Semn clar că stau cam prost la capitolul mişcare fizică mai ales de cînd a venit frigul. În vară nu trecea zi să nu mă dau cu bicicleta, şi îmi recuperasem în proporţie de 87,99% tonusul muscular de acum vreo 6 ani.
Am ajuns la arenă unde am constat cu stupoare că echipa Şoimilor fusese violent decimată fie de febră musculară, frigul de afară, niscaiva examene sau parţiale, poate neseriozitate pe alocuri (pentru că îşi puteau măcar anunţa absenţa). Eram doar 2 şoimi din 7 aşa că ne-am permis să glumim, concluzia fiind că scorul obţinut prin neprezentare, adică 3-0, ar fi mai onorant decît 13-0-ul încasat deunăzi. Apoi ne-am zis că dacă tot ajunseserăm pînă acolo, să jucăm şi să ieşim cu fruntea sus. Am apelat aşadar la scouter-ul de încredere Andrei, care ne-a trimis vreo 3 ajutoare de nădejde, Dragoş, Raul şi Răzvan, care chiar dacă nu aveau bloguri, au recunoscut că sunt cititori de bloguri, uneori..
De data asta lucrurile au stat altfel pe teren, echipa adversă întîmpinînd dificutăţi majore în a trece de regenerata echipă a Şoimilor. Ne-au bătut cu 3-0. Dar un 3-0 muncit, determinat în mare parte şi de superioritatea lor numerică. Noi am jucat practic cu 2 oameni în minus. Dar am ieşit din turneu cu fruntea sus, bucuroşi nevoie mare că am putut participa la acest eveniment.
Mi-a lăsat un gust amar remarca unui cocalar care uitase complet de ce venise să joace fotbal la turneu. Ofticat se pare că echipa sa luase bătaie, se lamenta în stînga şi-n dreapta că “nu face domle să plăteşti 10 lei de căciulă, să îngheţi de frig, şi să mai iei şi bătaie. Păi cu 10 lei jucau o oră într-o sală la căldură…”. Nu i-a spus nimeni boului că scopul turneului a fost unul caritabil la care conta doar prezenţa şi dicta fairplay-ul.
Nu ştiu cîtă lume a auzit vreodată de Ibrahim Dossey. Sau de portarul lui FC Braşov, Ibrahim Dossey. Un mare atlet, a cărui stea s-a stins din păcate prea devreme. Nu, nu s-a lăsat de fotbal pentru a face reclame, pentru a priza sau fuma ceva, pentru a-şi deschide o casă de modă cu numele său, sau pentru a semna condica cluburilor sau barurilor de noapte. A plecat dintre noi din cauza unui accident rutier tragic, anul trecut.
Prezenţă discretă, Dossey a făcut parte din echipa de vis a Braşovului, reuşind performanţa de a termina un sezon pe locul al treilea, o performanţă notabilă a echipei, avînd în vedere istoria recentă a acestui mic dar sufletist club. N-o să mă apuc să scriu prea multe aici, nu vreau să mă fac de rîs, o să-i las pe alţii, microbişti vehemenţi să vorbească despre istoria clubului, despre performanţe, rezultate, statistici.
O să particip zilele astea, alături de cîţiva blogări de prin sat, la turneul organizat de Răzvan, în memoria lui Ibrahim. Diseară avem prima înfruntare, în compania celor de la Neptun Braşov. Sper să ieşim memorabil de pe iarba sintetică a terenului, la un scor sperăm noi, de fotbal, nu de handbal.
Mai multe detalii despre turneu şi ce presupune acesta, găsiţi pe site-ul acesta.
Vă aştept în număr mare, diseară, de la orele 21.30 în Parcul Tractoru, pentru a susţine echipa blogărilor, sugestiv intitulată, Şoimii Patriei. Sunt curios ce va ieşi avînd în vedere faptul că de obicei, cu toţii suntem buni la fotbal şi politică, de regulă de pe margine. Diseară suntem pe teren!
Braşoveni, există viaţă fără CET. Vă garantez eu. Doar ce-am fost pe la mătuşă-mea, în Craiter (adică foarte aproape de CET). N-a avut apă caldă toată vara. Stă la parter, s-a gîndit că vine iarna. Acum o lună s-a debranşat de la CET. N-a mai suportat umilinţa de-a se spăla la lighean ştiindu-se cu facturile la zi. Şi-au pus centrală termică, cu un pic de efort. Dar merită!
Cu mîna pe inimă vă spun că şi vara stăteam cu ceva pe mine cînd mergeam la ea. Atît de frig era la ea în casă. Nu vreau să-mi imaginez cum au trăit oamenii ăia ierni la rînd în apartamentul ăla, branşaţi la CET. De cînd cu centrala, s-au schimbat lucrurile. Am stat în tricou tot timpul vizitei.
Există viaţă fără CET deci, şi se pare că e mult mai bună.
Am promis un clip al campaniei în urmă cu ceva vreme. Iată-l:
Vorbeam la blogmeet no.5 despre punerea bazelor unei comunităţi bine închegate a oamenilor ce au blog, din Braşov. Pe scurt, comunitatea blogărilor braşoveni. Firav şi timid acest deziderat pare să ia formă, mîine spre exemplu, blogării din Braşov punînd de-o miuţă la care cu toate regretele, nu am să pot participa.
Mi-a atras însă atenţia o acţiune din afara sferei blogheristice braşove, o acţiune care se încadrează într-un alt trend naţional, şi anume cel Eco, o acţiune de plantat copaci. Grupul 34Life face o invitaţie tuturor braşovenilor care n-au ce face sîmbăta viitoare pe 14 noiembrie, să pună mîna pe lopeţi, greble, hîrleţe, saci de gunoi, haine mai de scandal şi să li se alăture demersului lor de a planta copăcei în vreo 4 parcuri braşovene.
Blogării au astfel ocazia de a arăta că nu sînt doar nişte “geek”-şi ce stau în faţa monitoarelor şi împart lumea în bune şi-n rele, clipuri youtube sau amintiri din copilărie. Eu zic să mergem acolo, să fim alături de reprezentanţii acestui ONG. Să plantăm măcar cîte un copăcel pe cap de blogăr.
Aşa vom avea fiecare copacul lui: copacul Alphadog, copacul Eftimie, copacu’ lu’ Ola, copacul lui Ionuţu, al lui nobina, al lui Koolcsar, şi, de ce nu, copacu’ lu’ zoso. Cu cît mai mulţi blogări prezenţi acolo, cu atît mai mulţi copaci. În total se vor planta vreo 400 de puieţi. Deci e loc pentru toată lumea.
NU! Nu vorbesc serios, titlul e pus doar la derută pentru că nu voiam să mai pronunţ/scriu încă o dată numele sărbătorii împrumutată de la US&A şi sărbătorită cu mare fast prin mai toate locantele braşovene.
BLOGMEET-ul CU NUMĂRUL 5 (cred, nu am ţinut socoteala, eu am fost doar la două incluzîndu-l şi pe cel din seara asta) A FOST UNUL (zic eu) REUŞIT (dacă facem abstracţie de faptul că muzica era tare, spaţiul pentru toată lumea la un loc destul de sărăcăcios, şi încă o dată, petrecerea dată de Deane’s cu ocazia sărbătorii lu’ peşte). Luana intrase adînc în rolul de gazdă organizatoare plimbîndu-se de la o masă la alta, de la un blogăr la altul, încercînd să mulţumească pe toată lumea.
Am prins şi eu un loc între Andreea şi Marius, avînd-o şi pe Carmen în faţă şi bucurîndu-mă de prezenţa lui Cristi undeva în dreapta. În stînga i-am avut pe Radu şi pe Efu’, Sabin fiind nevoit să se aciueze alături de Cătălin, Levente şi alţii la masa separată de noi ăştia de la masa mare ca de nuntă, vorba lui Alexandru.
A fost şi Zoso, aş prefera să-i spun Vali pentru că m-am întîlnit şi cu omul din spatele blogului. Nu, ne-am bătut, nu ne-am spart capetele, nu ne-am scuipat, nu ne-am aruncat unul altuia nici măcar priviri de mascul acefal alfa. Din contră, Vali m-a îmbrăţişat cînd i-am spus numele meu, şi am avut un schimb amical de replici, la care brusc, lumea devenise atentă. Nu suntem prieteni, nu ne iubim, dar am abordat întîlnirea precum adulţii şi nimic altceva. Nu mi-e dator, nu-i sunt dator, per total, Zoso mi-a lăsat o impresie plăcută, insuficientă însă pentru a putea şterge cu buretele vorbele urîte pe care ni le-am aruncat unul altuia mai deunăzi, cînd ne certarăm.
Cum atmosfera a fost una mai destinsă de socializare cu vecinul de pahar, nu am purtat discuţii încinse ca la alte blogmeet-uri precedente. Cel puţin din unghiul meu, aşa au stat lucrurile. Am discutat cu Cătălin, Cristian, Sabin, Ştefan, şi alţii (nu mai ştiu pentru că era fum şi zgomot şi răsesem două Tuborg) despre Braşov, Viaţa fără CET, giratorii, parcări, bloguri. Alex venise cu ideea ca astfel de întîlniri între oamenii cu blog din Braşov să aibă loc măcar o dată pe lună, Cătălin propunînd şi o ieşire la grătar sau, de ce nu, o plimbare pînă pe Postăvaru. Idei bune, sper să se fructifice. Ar închega şi mai bine comunitatea online ce tinde să ia fiinţă cu paşi mărunţi şi în Braşov.
De departe cea mai bună idee a fost cea a lui Bogdan, şi anume că să facem un meci de fotbal între blogări. A rămas că se interesează şi că va pune la cale o astfel de acţiune.
Pe final, am pus bazele unei colaborări cu Cipri, şi inevitabilul se va întîmpla: voi trece şi eu la un domeniu propriu, cel mai probabil ionutu.ro, dar, toate la timpul lor.
Pentru că am avut şi o listă de prezenţă unde lumea s-a bifat, şi eu nu am fost capabil să menţionez pe toată lumea în acest scurt şi subiectivo-obiectiv review, o să postez mai jos lista de prezenţă, cu rugămintea ca cei ce au bifat prezent să mai bifeze o dată şi aici printr-un comentariu, deoarece vreau să-mi completez blogroll-ul cu toţi braşovenii online (nu mă întrebaţi de ce WAIT! There is more to read… read on »
Surprinzător, dar în ultima vreme am senzaţia că scriind pe blog nu e tocmai ca şi cînd ai urla la lună.
Cînd ai în spate o comunitate (de bloggeri) care tinde să se închege şi să însemne ceva, parcă lucrurile se simplifică.
Iar dacă atragi şi atenţia presei prin acţiunile tale banale şi empirice limitate doar de statutul de blogger, înseamnă că eşti pe drumul cel bun. Nu cred că ar trebui să existe bloguri împlicate în comunitate. Sau mă rog, să fie.. au şi ele nişa lor. Cred că toţi bloggerii ar trebui să se implice în comunităţile în care s-au născut, au crescut, s-au abonat la net şi şi-au făcut bloguri.
Ce înseamnă democraţia? Vadim spunea într-o emisiune (da, vă vine sau nu să credeţi, am avut răbdarea şi nervii să urmăresc o emisiune întreagă cu Vadim Tudor la tv) că înseamnă puterea poporului. Şi ce face poporul cu puterea asta care e prin definiţie a sa? O pasează celor ce-l mint mai frumos. Mai cu ştaif. Celor cu pelerinele mai cinaşe şi mai trainice. Celor ce promit marea cu sarea şi apoi, ajunşi la putere, precum hulii se năpustesc asupra cui? Tot asupra poporului. Cum? Păi prin simplul fapt de a se înfrupta şi îmbuiba din bunurile şi pe seama avuţiei adunată tot de la popor. Prin birurile, taxele, legile aberante elaborate spre binele poporului democrat şi (clişeu ciutacian) suveran.
Şi atunci.. ce rămîne din democraţie? Păi nu rămîne nimic. În afară de falsa impresie că suntem liberi. Poţi să te duci să-l iei de barbă pe imbecilul care visează noaptea un giratoriu şi apoi fute trei din 50 în 50 de metri, doar pentru că s-a sculat cu pula pe dreapta şi face oricum ce vrea doar el în oraşul unde-i staroste? Nu. Nu poţi să-i spui nimic. E atît de ciumeg, încît dacă vrea, îşi permite să te pleznească pe domeniul public fără ca autorităţile (poliţia) să intervină. Atît e de ciumeg. Păi parcă era democraţie.
Poţi să te duci peste maimuţele din AGA CET să le scoţi afară în şuturi de acolo şi să le trimiţi la reeducare? Nu poţi. E democraţie. Tu i-ai ales. La locale. Să te reprezinte. Să conducă prin funcţiile lor destinele oraşului. Să ai iluminat public dimineaţa la ora 6 cînd te trezeşti să mergi la muncă. Să ai apă caldă şi căldură dacă tot se joacă de-a resurecţia cu centrala termică falimentară a oraşului. Să ai locuri de parcare. Trotuare încăpătoare numai pentru pietoni. Să ai piste pentru biciclişti. Transport local la preţuri decente şi fără discriminări pe fond electoral între tineri, populaţie activă şi pensionari. Să ai străzi asfaltate odată la 4-5 ani cu asfalt, nu cu asfalt reşapat pe bani grei pentru buzunarele adînci ale sponsorilor de partid. Să ai turişti ce-ţi vizitează oraşul. Să curgă rîuri de turişti. Să fii mîndru că eşti cetăţean al unui oraş ca cel în care trăieşti. Să fie democraţie.
Dar nu. Toate aceste vise înşiruite mai sus rămîn doar nişte vise. Poporul democrat e adormit. Merge la vot din inerţie. Sau nu merge la vot.
Doar e democraţie.
Sub auspiciile acestei democraţii o mînădeoamenisusţin o campanie. O altfel de campanie. Nu e nici portocalie, nici roşie, nici galbenă. Este o campanie a oamenilor pentru semenii lor, a unor cetăţeni pentru concetăţenii lor.
O campanie pe care o susţin şi-n care cred şi eu, cu toată doza de speranţă care mi-a mai rămas trăind într-o ţară precum ţara noastră.
EVFC. Probabil vă întrebaţi ce înseamnă. E numele unei campanii, de fapt a unei iniţiative a cîtorva bloggeri braşoveni, la nepăsarea, jaful, şi batjocura imbecililor din Consiliul Local Braşov, a primarului care s-a cocoţat pe căcat şi de acolo i se pare că respiră aerul rarefiat de pe culmile Everestului şi bea numai ambrozie cu zeii.
Aş vrea să se facă un referendum prin care să schimbăm imnul actual al României (care mie mi se pare în momentul de faţă al dracului de IRONIC şi ipocrit, aproape insultîndu-mi demnitatea prin versurile sale frumoase doar pentru anii ‘90) cu piesa aceasta a celor de la Paraziţii. Şi aş vrea să nu-l mai văd pe Băsescu la televizor. Să nu mai apară el la antene şi la realitatea vreo 2 luni (preferabil niciodată). Ce frumos ar fi!..
The 2 sidebars have been placed within an element so that you can enter information here at the bottom or up at the top that exists outside the 2 sidebars.
