Da’ cu domu’ ce-ai avut bre nea’ Silviule? S-ar putea sintetiza atacul de la Milano asupra lui Berlusconi, mai în glumă, mai în serios. Fiind un personaj în egală măsură iubit şi detestat de italieni, Berlusconi s-a aflat în postura de victimă pentru a doua oară se pare, duminică într-o baie de mulţime, miting ar spune deontologii mai catolici decît papa.
Acuma că l-a lovit un cetăţean supărat cu un obiect în plină figură, e un gest urît. Se pune problema dacă nu cumva ar fi şi un gest meritat, cunoscîndu-l pe domnul Berlusconi şi acţiunile sale de “premier-jucător” din ultima perioadă. Faza asta mi-a adus aminte de faza cu pantoful aruncat în mult mai elasticul şi flexibilul Bush, la o conferinţă de presă acu ceva vreme.
Cum românii doar comentează de pe margine în loc să “acţioneze”, va trece probabil mult timp pînă ca Băsescu Jucătorul sau Boc Executantul, să “şi-o ia” în public, măcar cu o călimară inofensivă de cerneală, cum a păţit-o Constantinescu. Sau cu lei grei în monezi, cum a păţit-o şi Iliescu.
Să nu credeţi că mă bucur meschin pentru dinţii rupţi ai lui Berlusconi, însă nu mă pot abţine să nu mă gîndesc în inima mea cu două numere mai mici de cînd cu alegerile ăstea “corect” cîştigate “de cine trebuia” de la noi, că bine i-a făcut..!
Rezisti, Silvio!
PS: este posibil ca filmuleţul să fie totuşi, un trucaj ordinar.
Mai sunt 3 carduri de dat, vă aşteaptă. Imediat ce acestea vor fi epuizate vă voi trimite pe e-mail în cel mai scurt timp, codurile de activare.
E la modă zilele astea ca orice blogăr care se respectă să iniţieze concursuri pentru cititorii săi.
Am 5 carduri Zile şi Nopţi pentru voi, cititorii acestui blog. Tot ceea ce trebuie să faceţi pentru a intra în posesia cardului este să postaţi un comentariu în subsolul acestui articol în care să numiţi postarea care v-a impresionat cel mai mult pe acest blog şi în cîteva cuvinte să explicaţi de ce (re)veniţi pe ionutu.ro. Simplu pînă aici, nu?
Primele 5 comentarii vor intra în posesia codului de activare al cardului cîştigat, care va fi personalizat cu numele cîştigătorului. Vă voi trimite pe e-mail acest cod pe care îl veţi folosi pe această pagină.
Ce faceţi cu cardul ăsta? O să mă (vă) întrebaţi. Şi de ce îl vrem? Păi cu cardul ăsta obţineţi discounturi între 15 şi 60% în reţeaua agenţilor comerciali parteneri (baruri, pub-uri, teatre, saloane, magazine). Mai multe detalii aici.
Succes!
PS: pentru cei ce nu reuşesc să fie între primii 5, mai am două carduri Prepay. Fuguţa deci, codurile de activare sunt valabile pînă la sfîrşitul lunii decembrie.
Inspirat de isprava lui Traian Băsescu acum 5 ani la Ploieşti, mă gîndeam că ar trebui să-i acordăm şi acestuia onoarea de a-i dedica un salut special. Ce dracu’, Hitler o fi fost mai breaz decît Comandantul? În imaginea de mai jos aveţi exemplificată fizic propunerea noului salut.
Acum vă voi prezenta şi normele de procedură:
- cînd doi oameni se văd, unul va ridica mîna a lovitură şi va răcni cu pasiune: “Marş d’aici!!!”
- celălalt, cel căruia i se adresează salutul gutural şi răstit cu pasiune, îşi va pune mîinile peste cap, uşor aplecat, şi de-acolo va răspunde cu “Ce dai bă, nu ştii să scuipi?!”.
Nu este acesta un salut demn de un preşedinte aşa implicat, luptător al dreptăţii, cum este Băse?
A trecut şi turul 1. Marele meci al secolului, despre care s-ar fi putut scrie romane cu titluri precum “După 20 de ani” sau “Deşteptaţi-vă români, aţi dormit destul”, n-a fost decît o dezamăgire. Similar moment, pentru mine cel puţin, cu momentul Steaua – Real Madrid, după victoria cu Dinamo Kiev. Patternul, acelaşi: victorie la Cluj în dezbaterea cu Jucătorul, născătoare de mari speranţe. Pragmatic din fire, şi învăţat să nu mă îmbăt prea lesne cu speranţe deşarte, am urmărit duminică mult prea fraudatul scrutin.
Sub titlul “Noi nu ne vindem ţara, decît pe bani grei”, vin şi vă spun vouă, dragi conducători de oşti, oştirilor voastre: vreţi să vin la vot? Marcaţi banu’ stimabililor. Dacă Băsescu nu mai face alianţe şi curvăsăraie politică, preferînd după flitul primit de la Antonescu să se întoarcă spre bobor, ăla suveran şi degrabă plimbătoriu de la o secţie specială la alta, Ge_ pauză lungă cu citirea “o”-lui ca pe “u” _oană, nici nu se uscase bine tuşul pe bolentine, că deja se şi dădea la “mireasa” liberală, vrînd s-o încalţe şi s-o ia cu tot cu zestrea electorală, s-o ducă la soacra cu scufiţă roşie şi zîmbet de lup siberian, cunoscută în folclor şi sub nickname-ul Bunicutza.
Ca atare, ca cetăţean cu idei şi viziuni liberale care s-au concretizat în mai toate cazurile (electorale) în voturi spre liberali, mă aflu într-o situaţie cam căcănie. Să merg sau să nu merg la vot pe 6 decembrie? Aia cu “să alegem răul cel mai mic” nu ţine cu mine, pentru că în 2004 nu votasem cu răul cel mic şi şpanchi decît din convingerea că va da de pămînt cu corupţii pesedei. În 2000 cînd cu Vadim şi Iliescu, n-aveam drept de vot, deci nici atunci n-am fost pus în aceeaşi situaţie clişeistică şi stereotipică deja, la noi. Aia cu răul cel mai mic.
Fiind astfel văduvit de orice opţiune electorală cronică deja la un pacient ca mine, şi silit să accept realitatea unui tur II care se apropie, decretez în baza marilor fraudări petrecute pe 22 noiembrie, că votul meu este de vînzare. Aştept ofertele sub formă de comentarii, din partea gherilelor pesediste şi portocalii, care ştiu sigur că există şi că îşi fac treaba pe online.
Portocaliilor! Voi va trebui să plătiţi de 100 de ori mai mult preţul oricărei oferte lansate de pesedişti. Staţi liniştiţi, ştiu că sunteţi obişnuiţi cu licitaţii trucate, ei bine, aici nu e cazul. Totul va fi transparent şi democratic, fără cozi, fără alte combinaţii.
Pesedeilor! Dacă vreţi ca la un moment dat pe acest blog să apară scris chiar de mînuţele subsemnatului “oricum.. la Braşov votăm cu Mircea Geoană!”, va trebui să ghiciţi preţul corect al acestui produs. Desigur, ulterior ghicirii acestui preţ, va trebui să mi-l şi purcesaţi, altfel nexam votam, bei ruman ghiaur..
Scăriţă Loredan stătea tolănit cu bocancii plini de noroi pe biroul plin cu hîrtii de pe care ieşea în evidenţă antetul viu colorat al multinaţionalei în care acesta lucra de 3 ani. 3 ani în care Scăriţă trecuse prin focul şi para promovării ierarhice într-o corporaţie. Avea bocancii plini de noroi pentru că, ghinionist din fire, Tico-ul său second-hand, îl lăsase la 100 de metri de hala de birouri în care acesta lucra de luni pînă vineri între 9.00-18.00, şi ocazional, sîmbăta şi duminica, dacă primea mail de la Bucureşti. Leneş, traversase cîmpul (ca să nu ocolească alţi 200 de metri pînă la intrarea în firmă) ignorînd complet faptul că plouase toată noaptea şi cîmpul se transformase într-o masă mlăştinoasă, pe care puteai vedea iarbă pînă la genunchi, peturi aruncate din maşini în mers, şerveţele, pachete de ţigări mototolite sau nu, coji de banane, cotoare de mere şi ciori. Multe, multe ciori.
Pe Scăriţă Loredan l-a prins revoluţia jucînd pac-pac cu cornete de hîrtie, pe şantierul din faţa blocului părinţilor săi. Nu-i plăcea şcoala prea mult, însă ai lui aveau speranţe mari pentru viitorul lui. “Loredan se face avocat” tuna ta’su de cîte ori rude sau vecini treceau pe la ei. “Lore al meu se face doctor” ţinea să-l contrazică nevastă-sa, doamna Scăriţă.
Loredan i-a contrazis pe amîndoi, alegînd să devină inginer zootehnist. “Tot un fel de doctor” obişnuia să se consoleze doamna Scăriţă..
Meseria brăţară de aur, însă nu prea i-a mers. Cum oraşul de provincie în care se născuse şi alesese să rămînă era mai degrabă axat pe industria grea şi nu pe agricultură sau creşterea animalelor, Loredan a trebuit să găsească alte căi de a cîştiga un ban. Astfel, prin 2000, Scăriţă începuse să ia la picior tot oraşul cu o geantă mare de voiaj în spate, din care vindea din uşă în uşă, mixere şi ceasuri de perete Ajanta, o firmă coreeană mai tare decît “Toşiba sau Fhilips”, cum obişnuia el să încheie “spiciul” de prezentare al produselor în faţa gospodinelor care îl primeau în casă. I-a mers bine, în 2 ani devenise responsabil de regiune, “director de vînzări regional” le spunea el prietenilor. Aşa a prins el gustul vînzărilor.
În zilele noastre Scăriţă le vorbeşte de sus subalternilor săi, molfăind cu gura deschisă gumă de mestecat şi emanînd un aer superior, de om care cunoaşte toate secretele vînzării, şi strecurînd mereu citate memorate de prin cărţile de gen pe care le-a devorat pînă azi.
Autorul lui favorit este Zig Ziglăr. Cartea lui de căpătîi, biblia dacă vreţi, este Arta vînzării. De acelaşi autor, evident. Cînd o citea pentru prima dată, erau nedespărţiţi. El şi cartea. O ţinea tot timpul în mînă, sau dacă avea mîinile ocupate, la subraţ. Apoi se deprinsese cu un alt obicei: obişnuia să facă inspecţia plimbîndu-se cu Arta vînzării la subraţ şi cu mîinile la spate, molfăindu-şi scîrbos ciunga şi tîrşîindu-şi papucii pe gresia albă şi bine lustruită de prin birouri.
Cînd au apărut căştile cu bluetooth, Scăriţă a fost printre primii din oraş care a avut, chiar dacă nu conducea pe atunci. Cum în vînzări învăţase că imaginea e totul, o cască futuristă cu bluetooth, îi completa perfect look-ul. Poartă şi acum una în ureche, în timp ce moţăie tolănit la birou, aşteptînd mail de la Bucureşti.
Scăriţă, ştiu toţi angajaţii, nu face nicio mişcare fără să primească mailul de la Bucureşti. Tot de la Bucureşti primeşte cel puţin 100 de virale funny pe zi. Bancuri, slide-uri, ppt-uri, karme, pe care la rîndu-i le trimite fiecărui subaltern ca să se amuze şi ei. Pentru că, se ştie, oamenii care lucrează în vînzări sunt oameni cu simţul umorului. Printre subalternii săi exista într-o vreme un mit, cum că Scăriţă nu rîgîie fără aprobare prin mail de la Bucureşti. Nu respiră fără aprobarea Bucureştiului. “Sunt doar invidioşi” gîndeşte Scăriţă despre cîrtitorii săi, ştiind bine că mulţi ar vrea să-i ia locul. Ceea ce nu ştiu mulţi însă, este că tocmai pentru că este genul de director care respectă întocmai indicaţiile celor de la Bucureşti, a ajuns el în poziţia în care se află azi. De asta, şi din cauză că aplică cu sfinţenie învăţăturile lui Zig Ziglăr.
……………………………………………………………………………………
(dacă v-a plăcut)
- va urma -
Am primit pe mail, un mesaj de la un admirator pe care nu ştiu dacă îl cunosc, dar se pare mă cunoaşte el suficient de bine:
Îl cunosc pe domnul Ionuţu de multă vreme. Mi-aş fi dorit de multe ori să am talentul său, curajul său. Chiar şi sacoul său. Şi-a cumpărat recent un sacou vintage, crem din material raiat. Atît de bine îi stă cu el..
Odată l-am văzut prin oraş, la braţ cu vreo 17 vestale. Toate tinere, deh.. şi el e tînăr, dar tocmai pentru asta, tot respectul meu pentru acest tînăr vlăstar al unei Românii democrat-capitaliste, în care, ca şi-n Americi, dacă vrei poţi reuşi. Nu are bani mulţi dar îl are pe vino’ncoa. Are charismă, fler, scrie frumos pe blogul său, şi promite să scrie şi mai bine mai ales acum de cînd e cu .ro în coadă.
Nu conduce o maşină de fiţe, de fapt nici nu conduce, nu are carnet, avînd în schimb prinţipuri. Ce bine ar fi dacă toţi ar fi ca el: pietoni şi călători doar cu mijloacele de transport în comun.
Cînd era încă un copil, a cîştigat locul III la un concurs televizat de poezie, în cadrul emisiunii de mare angajament pe atunci, Arici Pogonici, difuzată de TVS Holding Braşov. Premiul lui a constat în două napolitane Joe, pe care le-a împărţit modest cu toţi copiii din faţa blocului. Încă de pe atunci se întrezărea că micuţul avea să ajungă o mică vedetă locală fără frustrări provinciale..
Nu ştiu domne cum face, de îi ies toate. Din cauza asta, şi-a atras o groază de anti-prieteni pe lîngă el, care atunci cînd au avut nevoie de sfaturile sau ajutorul lui, i-au fost alături. Nu de puţine ori au fost dăţile cînd aflat el însuşi în budă, s-a trezit de unul singur. A decis atunci că nu mai are nevoie de prieteni declaraţi. Se înţelege cu ei doar atît, cît să nu i se mai urce din nou în cap.
Plăteşte o chirie lunară de 600 de lei unei proprietărese, şi cu toate acestea nu se plînge că îi este greu, nu aşteaptă mila statului, fiind un maniac al plăţii la zi a facturilor. Om corect, cu vederi occidentale asupra societăţii, ce mai!
N-ar omorî niciun gîndac, dar în copilărie îi plăcea să taie pui, găini, raţe, gîşte, şi, specialitatea lui, curcani, în a căror sacrificare găsea cea mai mare satisfacţie. Nu ştiu ce IQ avea pe atunci, dar se pare că ura cu precădere curcanii, care la rîndul lor, simţind sentimentele negative ale acestuia faţă de ei, îl urau şi ei la rîndu-le, atacîndu-l de cîte ori acesta încerca să se joace cu puţa în groapa de nisip din apropierea ţarcului lor.
Trebuie să recunosc în final că am avut inspiraţia de a scrie acest articol despre domnul Ionuţu, inspirat fiind de curajul acestei sincere admiratoare a doamnei Udrea:
Don Farfui se trezi zgribulit, cu părul vîlvoi, transpirat şi speriat. Ceva greu îi bloca picioarele cioturoase cu unghii lungi şi galbene ce zgîriau “covertura” de sub el atunci cînd dormea pe burtă. Se smuci nervos şi Bleky fu proiectată pe măsuţa din faţa patului, pe care şedeau cuminţi şi înmiresmînd fetid camera, resturile de fasole frecată cu usturoi pe care le avusese la cină. Şi cele de pilaf de orez de alaltăseară. Şi salata de leurdă de acum o săptămână.
Abia se tîrîi pînă la baie, unde trase zgomotos cîteva băşini după care se pişă cu greu, prostata de care suferea spunîndu-şi aici cuvîntul. Îşi scoase cîteva biluţe de muci din nas pe care le alinie metodic pe suportul de hîrtie igienică. Se scărpină vreme de două minute în fund şi apoi mai pierdu alte două minute încercînd să-şi scoată chiloţii tetra, cumpăraţi de la sîrbi de fii’su cel mare, din cur mai scăpînd cu acest prilej vreo două băşini pucioase de om trecut prin greutăţile vieţii.
Apoi se uită în oglindă. Îşi smulse două fire de păr gri şi lungi din nara dreaptă şi se uită la omul din oglindă. “Doamne, ce vis!” îşi spuse. Era şocat, încă nu-şi putea reveni.
-Se făcea că deschisei televizorul şi nimerii taman pe antene. Unde Tonomatu’ avea emisiune cu Gîdea, Mugur Ciuvică, Mircea Badea, Radu Tudor, Ion Cristoiu, Robert Turcescu, Tatulici şi cetepeul. Da’ nu erea’ în studio coloşea, la Gîdea..erea într-o hală imensă, zugrăvită cu oranj, oranj’ dîn ăla, portocaliu. Şi pe lîngă ei, Stoiceasca, Vrînceanu-Firea, Oana Dobre şi Creţuleasca erea majorete. Top-less, domne’! Şi în spatele lor la toţi, poza mea mare cît un bloc de trei etaje din Chitila. Numai că eream cu 10 ani mai tînăr, aveam chelie şi-un uochi mai mic decît cel’lalt. Şi mă rînjeam din poză, şi ce mîndru mai eream..! Şi ăştiea, analiştii toţi făceau front comun cu mine şi-i înjurau de mamă pe iştialalţi, Antonescu ş’alde Gioană cu coualiţea lor.
“Să se ducă în paştele mă-sii!!”..zicea ăsta micu’, Turcescu. La un momen’dat, apar şi eu în scenă. Şi atunci toate luminile se sting, eu trag o beşină, beau o gură de şampanie şi fără ca să vreau urlu cu gura mea: SĂ TRĂIŢI BINEEEEEEE! Şi toate ăstea, top-less, sar pe mine şi mă iau la pupat, pipăit. Îmi zic, Doamne ia-le de dupe mine, că mă sufoc. Şi apoi apare aia frumoasă da’ un pic dusă pe centura politicii, Lavinea. Lavinea Şandruc domnule. Să ne trăiţi bine domnule preşedinte Băşescu! îmi zice asta mică. Şi atunci îmi dau seama: domnule, în visul meu, ieu ieram Traian Băsescu! îşi termină relatarea visului, don Farfui care transpirase din nou înfierbîntat de detaliile ce-i reveniseră acum şi mai vii în memorie, cînd îi povestise totul lui Gil. Bleky se apucase să mănînce o şaormă aruncată pe jos de un vecin binevoitor (în care acelaşi vecin îndesase înadins vreo trei prezervative folosite, ştiind bine cît de vorace era cîinele lui don Farfui).
Gil, cumnatul său care pînă atunci îl ascultase năuc, se scărpină în cap, ca românul care atunci cînd n-are ce zice, îşi găseşte repede o poziţie de om preocupat, evident, scărpinându-şi concentrat scăfîrlia.
Scăpă o rîgîială ce umplu casa scării a miros de ceapă şi cîrnaţi trandafir, după care conchise:
-Îl bag în pizda mă-sii de şpanchi, io tot cu Iliescu votez!
Am primit leapşa de la Eftimie, şi ca un făcut, chiar mă gîndeam şi eu la un articol pe tema asta, politica actuală nereuşind pînă acum decît să-mi stîrnească o monstruasă stare de lehamite.
Văzînd eu o mare infinită de posibilităţi şi combinaţii, luate toate după probabilităţi calculate de matematicienii şi sociologii de prin mai toate partidele, vă prezint azi şi varianta mea pentru oferta electorală a prezidenţialelor din 2014 AD (o luăm în ordinea majorităţilor parlamentare din prezent, ca referinţă):
PD-L* (minus L în 2014) – Traian Băsescu - Traian Băsescu - Traian Băsescu
PSD – Mircea Geoană (chiar dacă pierde alegerile în 2009) - Ponta Victor - Liviu Dragnea
PNL – Crin Antonescu - Ludovic Orban - Bogdan Olteanu (are timp la BNR să se convertească la secta tehnocraţilor).
UDMR – Corneliu Vadim Tudor.
PC (dacă nu mai intră ca liant în vreo alianţă) – Mihai Gîdea - Ciuvică Mugur - Mircea Badea (a demonstrat că poate mişca masele împotriva statului, avînd şi o aură de Che mai şturlumbatic).
PRM - Naomi, după ce revine la starea iniţială de mascul - Naomi, ar fi o lovitură pentru PRM să dea României primul preşedinte femeie, chiar dacă în acte e bărbat
*în cel mai prost scenariu – pierderea alegerilor din 2009 – pentru Trăian, putem asista la o mazilire a acestuia de către baronii portocalii, caz în care posibilul catindat ar putea fi Blaga Vasile dacă Dragă Stolo nu se răzgîndeşte din nou. (desigur că Boc Emil va pleca odată cu Trăian din partid – dacă nu se hotărăşte între timp să devină un micuţ Brutus).
Am zis că dacă pun şi o imagine cu personajul, vă poate ajuta. Ce vă exprimă expresia de pe figura lui Vodă Belea?
Dacă mă uit bine, undeva în spatele lui Zeus este şi dl. Guşă. Mare pişicher, domle!
Later edit: după mutarea de azi, Traian Tiran a păşit în gaşca infamă a dictatorilor intraţi în istorie. Are un lucru în comun cu aceştia: nu are toate ţiglele pe casă, şi precum personajul eminescian care s-a crezut Dumnezeu, nu ştiu dacă va suferi vreodată cînd va afla că de fapt.. nu-i.
Duminica trecută, mai pe înserat, mă gîndeam uşor în depresie fiind, că vine ziua de luni, şi cine ştie ce s-o mai întîmpla notabil prin acest mirific lendofciois. Pe undeva normal, pe cine n-ar indispune sfîrşitul weekendului şi începutul unei noi săptămîni mai ales cînd locuieşti într-o ţară ca România?
Debutul săptămînii, însă, ne-a rezervat o grămadă de subiecte la care să ne gîndim, din cauza cărora să ne ofticăm, amuzăm, enervăm. Am avut parte de ultimatumuri, penultimatumuri, răzpenultimatumuri, uite Nica nu e Nica, divorţuri politice, un Guvern rupt în două, şi acum pe final, un guvern mic pe măsura premierului, care başca, savant de elită în materie de drept constituţional, acum e şi ministru al educaţiei. Asta în timp ce criza economică pe care ei trebuiau s-o combată, se agrava şi mai abitir, ca efect secundar al crizei politice de care nimeni nu avea nevoie, în afară de Băsescu, evident, regizorul din spatele acestei penibile dramolete.
Şi pentru ce toate aceste mişcări? Cîte vizite oficiale a avut instituţia Preşedintelui anul acesta? La cîte evenimente diplomatice a luat parte România, la loc de cinste, reprezentată de Preşedintele ei (Jucător)? Prea puţine, după părerea mea. S-au prins şi Vestul şi Estul şi Sudul chiar, că dacă e vorba de România, n-ai cu cine.. În schimb nu avem degete la mîini şi la picioare toţi cei ce, eventual, citim aceste rînduri pornite din frustrarea unui cetăţean scîrbit al acestei ţări, să numărăm festivalurile şi chiolhanele locale, la care Jucătorul a luat parte. A luat parte ca să ce? Dacă este să ne luăm după o declaraţie a sa, a făcut toate astea ca “să se convingă că poporul îl mai vrea încă, înainte de a lua decizia de a mai candida încă o dată”. Căcat pe băţ cu moţ. Băsescu e în campanie electorală de la începutul anului, şi-a văzut în sfîrşit visul cu ochii – un guvern PDL singur-singurel în sfîrşit -, progenitura ieuroparlamentară, cealaltă progenitură la casele ei, buget de la vistieria statului berechet ca să-şi mai facă băile de mulţime pînă după 6 decembrie, dacă o vrea.
Meanwhile, pe lîngă românii care îl iubesc pe Băsescu şi cu care sincer, îmi este ruşine, mai există şi români normali pe Terra. Uite unul, în U. S. and A. care ne face un serviciu ca imagine, mai eficient decît 50 de sloganuri cu lendofciois, doar prin faptul că a acţionat acolo unde restul lumii a rămas blocată. Aveţi link-ul aici.
Ne aşteaptă vreo două luni care se anunţă a fi cel puţin interesante. ‘om mai vedea ce-o mai fi. O moţiune, ceva..?
The 2 sidebars have been placed within an element so that you can enter information here at the bottom or up at the top that exists outside the 2 sidebars.
Loading ...
